monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Când nimeni nu se înghesuie să fie arhitect-șef la CJ Cluj, Salanță se sacrifică!

Incompatibilul Salanță se definitivează arhitect-șef. Concurează singur pentru funcția pe care deja o ocupă.

Chiar dacă se află în vizorul Agenției Naționale de Integritate, Claudiu Salanţă candidează pentru funcţia de arhitect-şef al judeţului Cluj.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează mâine concursul pentru ocuparea funcţiei de arhitect şef al judeţului Cluj. Singurul candidat -şi favorit să câştige concursul - este, potrivit surselor Monitorul de Cluj, actualul arhitect-şef interimar, Claudiu Salanţă.


Monitorul de Cluj a scris în mai multe rânduri că arhitectul Claudiu Salanță s-ar afla în incompatibilitate, inclusiv că ar fi cercetat de Agenţia Naţională de Integritate.

Claudiu Salanţă a fost angajat la Direcția Urbanism a Consiliului Judeţean Cluj după ce și-a dobândit „experiența” în sectorul public la Primăria Chinteni, al cărei arhitect a fost pentru circa două luni. Este de notorietate prietenia lui Salanță cu primăriţa din Chinteni, Lucia Suciu (PSD), şi cu soţul acesteia, Valentin Suciu, șeful Poliției de Ordine Publică din IPJ Cluj.


Nicio piedică în calea „definitivării”!

Chiar dacă asupra lui Claudiu Salanță planează unele suspiciuni că, la un moment dat, s-ar fi aflat în incompatibilitate şi că ar fi verificat într-un dosar instrumentat de ANI, surse din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici au declarat pentru Monitorul că, în lipsa unei decizii definitive de incompatibilitate, Salanţă “nu are nicio interdicţie legală să candideze”.

„Când va avea o decizie de incompatibilitate de la ANI, cel mai probabil o va contesta în instanţă. În toată această perioadă, efectele deciziei ANI sunt suspendate. Numai în momentul în care există o decizie judecătorească definitivă care dă dreptate ANI, abia atunci el îşi va pierde postul. În acest moment, nu are nicio interdicţie legală să candideze”, a explicat un specialist contactat de Monitorul de Cluj.


Probleme cu integritatea pentru Salanţă

În aprilie 2014, Monitorul de Cluj a scris despre faptul că arhitectul-şef Claudiu Salanţă a fost asociat şase luni într-o firmă care are contracte cu Consiliul Judeţean Cluj, informaţie pe care a “uitat” s-o menţioneze în declaraţia de interese, acesta fiind în incompatibilitate şi existând suspiciuni că ar fi săvârşit şi infracţiunea de fals în declaraţii.

Salanţă a fost numit arhitect şef al Consiliului Judeţean Cluj în noiembrie 2013. La acea dată, Salanţă apărea în actele de la Registrul Comerțului ca fiind asociat la SC InterProiect SRL, o firmă de arhitectură şi urbanism cu sediul în Cluj-Napoca, care a avut şi are contracte cu statul român, inclusiv cu Consiliul Judeţean Cluj, Tetarom (unde acţionarul principal cu peste 99% din capitalul social este CJ Cluj), primăriile din judeţul Cluj şi alte instituţii publice locale din Cluj-Napoca (ISU Cluj, UBB Cluj, IŞJ Cluj, Patriarhia Ortodoxă Română sau Armata – Divizia 4 Infanterie Cluj).


În declaraţia sa de interese postată pe site-ul ConsiliuluiJudeţean Cluj şi semnată la data de 9 decembrie 2013, nu apărea nimic despre calitatea de acţionar la firma Inter Proiect SRL.

Salanță a refuzat să vorbească cu jurnaliștii cotidianului Monitorul de Cluj, precizând ulterior că ar fi cerut și întocmit actele pentru ieșirea din societate cu mai mult timp în urmă, dar acestea nu ar f fost depuse de asociați la Registrul Comerțului.


Responsabil tehnic la „Deşeuri”, şi arhitect-şef, șef peste responsabilul tehnic. Se poate? La CJ Cluj se poate!

De asemenea, Claudiu Salanţă face parte din echipa de implementare a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în județul Cluj”, proiect derulat cu fonduri europene care s-a dovedit a fi un dezastru şi cel mai răsunător eşec al Consiliului Judeţean Cluj.

Monitorul de Cluj a atras atenţia în mai multe articole cu privire la situaţia absurdă creată: arhitectul-șef al județului Claudiu Salanță verifica și aviza proiectele responsabilului tehnic Claudiu Salanță. Legal, se ridica problema unei incompatibilități. Moral și etic, se ridică întrebarea cât de corecte au fost deciziile luate de arhitectul-șef Salanță în verificarea și avizarea proiectelor și actelor pe care tot el le-a întocmit pentru SMID.

În urma acestor dezvăluiri, în martie 2015, Claudiu Salanţă a primit o adresă din partea Agenţiei Naţionale de Integritate, care i-a cerut să pună la dispoziţie mai multe documente.

Citeşte şi: INCOMPETENȚĂ sau INTERES pentru propriul buzunar?

Citeşte şi: A doua cârtiţă de la CJ Cluj face victime: Sanda Oltean, trimisă în judecată. Claudiu Salanţă a denunţat-o după ce “a găsit” în sertar o foaie care o incrimina

Citeşte şi: Arhitectul șef Salanță: Avize de azi „pe ieri”, dacă șeful o cere!

Citeşte şi: Salanță: un singur arhitect, două standarde de măsură!

Citeşte şi: Claudiu Salanţă, la audieri la DNA Cluj

Citeşte şi: Lupul Salanță, paznic la stâna cu gunoaie

Citeşte şi: Oleleu acuză presiuni asupra funcţionarilor din Consiliul Judeţean Cluj. Arhitectul şef al judeţului, Claudiu Salanţă, în vizorul ANI

Citeşte şi: De ce A TĂCUT UN AN Claudiu Salanță?

Citeşte şi: EXCLUSIV Noi suspiciuni de corupţie la Consiliul Judeţean Cluj