Actualitate
Clujenii, cuceriţi de preparatele culinare internaţionale
Festivalul culinar internaţional care s-a desfăşurat la restaurantul Primăriei, „Memo 10”, pe parcursul primei ediţii a Zilelor Clujului a adus încasări record şi s-a dovedit a fi unul dintre cele mai „gustate” evenimente.
„A fost un impact maxim, peste aşteptările noastre. Am avut peste 450 de clienţi pe zi. Cel mai mare show gastronomic a fost cel coreean când, în Piaţa Muzeului, a fost o organizare grandioasă. Am observat că clujenii sunt foarte curioşi de gastronomie”, a declarat directorul Cantinei Primăriei, Gelu Vişan. Dacă la începutul acestui festival se estima că 30% din clienţii zilnici vor prefera meniuri din oferta internaţională, numărul celor care s-au lăsat tentaţi să guste din mâncărurile tradiţionale ale altor popoare a fost de circa 80% dintre clienţi.
În cele şapte zile de festival de la restaurantul “Memo 10”, Primăria a încasat 47.000 de lei, costul mediu pe care clienţii l-au achitat pentru meniurile de la restaurant fiind de circa 14,9 lei. Directorul Gelu Vişan a făcut şi un top al celor mai apreciate preparate culinare internaţionale. Acestea au fost: placinta Hortobagyi (plăcintă cu piept de pui) – Ungaria, Tikka Masala (pui în sos tomat, orez şi şofran) – India, bibimbap (orez, legume şi carne de vită) – Coreea de Sud, sushi (orez, peşte, legume) – Japonia, lasagna (paste, carne şi şuncă) – Italia, chiftele cu ceapă – Olanda şi boeuf bourguignon (tocăniţă de vacuţă cu mult vin) – Franţa.
Preparatele culinare care au avut cel mai mare succes ar putea fi păstrate în meniul restaurantului “Memo 10”.