monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria a pasat construirea bazei sportive din cartierul Gheorgheni la MDRAP. Mai dau bani autoritățile locale?

La începutul anului, baza sportivă se afla pe lista de priorități a Primăriei Cluj-Napoca pe 2015. Sunt însă slabe șanse să fie realizată anul acesta.

Primăria a pasat construirea bazei sportive din cartierul Gheorgheni la MDRAP

Construirea bazei sportive și de agrement din cartierul Gheorgheni, de pe locul fostului cartodrom a trecut de la Primăria Cluj-Napoca în sarcina Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). În iarna acestui an, ministrul dezvoltării de la acea dată, Liviu Dragnea afirma, la Cluj, că MDRAP se va implica în realizarea acestei investiții. „Am făcut o solicitare primarului Emil Boc, deoarece Cluj-Napoca este Capitală a Tineretului 2015 şi l-am întrebat dacă vrea ca MDRAP să sprijine acest proiect cu o investiţie, urmând ca în cartierul Gheorgheni să realizăm un complex sportiv mai mare, cu bază sportivă şi care va susţine şi activităţile de tineret. Va avea un amfiteatru în aer liber, săli de spectacole, terenuri de tenis, baschet, volei, piste de alergare şi alte sporturi specifice”, declara Dragnea, în ianuarie.

CNI caută investitorul. Primăria nu mai dă niciun ban

De la data acelei declarații și până acum, proiectul a ajuns la Compania Națională de Investiții (CNI), aflată în subordinea MDRAP. “Suntem la faza în care este căutat un investitor pentru acest proiect”, au precizat reprezentanții CNI. Până la ora publicării acestui material, reprezentanții CNI nu au furnizat detalii suplimentare cu privire la baza sportivă ca urmare a solicitării scrise a reporterilor Monitorul de Cluj.


Trebuie precizat că Primăria Cluj-Napoca nu va mai asigura deloc finanțare pentru construirea bazei, atât găsirea unui investitor cât și construirea revenind în sarcina CNI.

Înainte ca proiectul să ajungă la CNI, Primăria Cluj-Napoca a realizat proiectarea, câștigată de firma Civitas Proiectare, desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru proiectare, cu o ofertă de 93.000 lei, faţă de 535.000 lei cât estimase Primăria Cluj-Napoca.


Construcţia ar putea fi terminată în şase luni

În februarie 2013, primarul Emil Boc anunţa că va fi realizată o bază de agrement în locul fostului cartodrom din cartierul Gheorgheni, costul estimat fiind de 2 milioane euro. Atunci, conducerea Primăriei spera ca lucrările să înceapă în toamna anului 2013, însă lucrurile s-au decalat, astfel că un an mai târziu abia se lucra la proiectare, iar acum, la doi ani distanță, MDRAP caută investitor.

Termenul estimat pentru realizarea construcţiei propriu-zise este de şase luni.


Din totalul suprafeţei de aproape 94.000 mp, suprafaţa verde totală (gazon, pădure) va fi 64.735,50 mp. Finanţarea investiţiei se va face din fonduri de la bugetul local şi din alte surse constituite potrivit legii.

Ce dotări va avea baza de agrement

Disciplinele sportive, activităţile, construcţiile şi amenajările propuse pentru baza de agrement din Gheorgheni sunt: fotbal, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, popice, skatepark, pista de alergare gen atletism, aparate fitness, escaladări plus bouldering, patinoar, sectoare picnic, alei şi spaţii verzi, iluminat public şi specific, construcţii uşoare pentru sport, spaţii auxiliare: birouri administrative, vestiare, grupuri sanitare, depozite şi pază, spaţii de alimentaţie publică şi spaţii comerciale, parcaje pentru autoturisme, accese rutiere şi pietonale.


Datele tehnice ale construcţiei

Suprafaţa construită la sol: 2.055 mp

Circulaţii total (carosabile, parcaje, alei şi platforme betonate): 13.485,50 mp


Sport şi agrement - total: (terenuri sportive, piste alergare + ciclism + role, fitness, locuri de joacă): 13.383,50 mp

Suprafaţă verzi total (gazon, pădure): 64.735,50 mp

Suprafaţă teren (total): 93.659,50 mp