Hiking-ul, între plăcere și frică: „Ca să ajungi să te bucuri de ce-ți oferă viața și de aventurile ei, trebuie să ieși din zona de confort și să ai ambiție!” – GALERIE FOTO

Unul dintre cei care contribuie la distribuirea culturii montane în rândurile oamenilor este și Marius Popa, ghid turistic și fondator al unei agenții de hiking din Cluj-Napoca, de la care vom încerca să aflăm ce reprezintă această ocupație și la ce nivel de dezvoltare se află în România.

Reporter: Ce înseamnă hiking-ul pentru tine?

Marius Popa: Hiking-ul pentru mine, a însemnat în primul rând, o însănătoșire pentru că de mic am avut probleme de sănătate cu astm. Asta a fost metoda prin care eu am reușit să devin sănătos în timp, și mi-am dat seama că pe lângă beneficiile pe care ți le aduce din punct de vedere al sănătății, te călește, iar în același timp poți să și explorezi niște zone care merită văzute. Practic cele mai frumoase zone pe care le are România sunt cele naturale, și atunci, prin hiking poți să mergi pe planul ăsta de relaxare dar și de a vedea frumusețile naturii.

Practic hiking-ul de la 7 ani, atunci am fost prima dată pe munte, cu tatăl meu. Inițiativa a venit de la el, medicul recomandându-mi să merg pe munte din cauza problemelor mele de sănătate.

R.: Care a fost cea mai memorabilă experiență?

M.P.: Cred că fiecare ieșire are ceva memorabil, fiecare munte are ceva aparte, dar dacă ar fi să evidențiez ceva ar fi Zona Padiș în Munții Bihor, unde are loc un fenomen aparte: în poienile de acolo se lasă negură - un fel de ceață, în perioada verii. Când am avut norocul să prind acest fenomen, seara, era și lună plină iar lumina lunii reflecta ceața respectivă și a fost, efectiv, un peisaj de basmpe pe care nu o să pot să-l uit niciodată. Genul ăsta de peisaje le întâlnești dacă ai răbdare și știi unde să mergi.

R.: Ce calități necesită hiking-ul?

M.P.: Hiking-ul în sine nu necesită anumite calități excepționale. La început, e foarte important sa-ți dorești chestia asta și să ai ambiția să-ncepi. Traseele, în general nu sunt periculoase, cel puțin la noi, și poți să-ți alegi, în funcție de preferință, trasee mai ușoare, medii, mai lungi, prin păduri sau poieni, deci nu e neapărat să fie ceva periculos.

R.: În ce moment s-a transformat hiking-ul dintr-o pasiune într-un job?

M.P.: Asta îi datorez unui prieten foarte bun de-al meu. Deja începusem să activez în domeniul unui ONG când am înființat și o asociație de turism active în Cluj, prin care, încercam să popularizăm cât mai mult drumeția și activitățile outdoor pentru clujeni și am început să merg cu grupuri de turiști, din plăcere.

R.: Ce părere au românii despre hiking? Sunt atrași de genul ăsta de activități?

M.P.: Din nefericire, noi nu avem o cultură montană la fel de dezvoltată ca și în alte țări gen Polonia, Cehia, Slovacia ș.a. Nouă ne place, și am fost învățați ca în momentul în care mergem la munte să stăm la grătar și să dăm muzica la maxim. În vest, turismul montan e mult mai dezvoltat. De exemplu, în Germania, una din zece persoane e membră a clubului Alpin. Ei învață chestia asta încă de mici și ajunge să fie o activitate de familie.

În ultimii ani, s-a observat și la noi o creștere a asociațiilor care se ocupă de promovarea activităților și a firmelor care se ocupă de servicii de genul ăsta.

R.: Care e cea mai periculoasă experiență trăită de tine?

M.P.: Am avut niște întâlniri cu animale sălbatice care au ridicat adrenalina la maxim. Un astfel de moment a fost când eram foarte aproape să calc o viperă. Până atunci eram foarte reticent față de ele dar după această întâmplare am început să le respect deoarece putea să mă muște, eram foarte aproape cu piciorul de ea, și nu a făcut-o.

Dar cred că cea mai periculoasă situație a fost acum patru ani pe Coasta Făgărașului la peste 2500 m, când ne-a prins o furtună uriașă cu descărcări electrice, și efectiv fulgera pe lângă noi. A fost o senzație destul de neplăcută, dar, în cele din urmă, am depășit-o.

R.: Ce planuri ai de viitor?

M.P.: Să aduc cât mai mulți turiști pe munții noștri, atât turiști români, cât și străini și să ajung să fac lucrul ăsta constant.

R.: Ce îndemn ai avea pentru cei care ar vrea să practice acest sport dar dintr-un motiv sau altul le e frică?

M.P.: Să iasă din zona de confort! Ca să ajungi să te bucuri de ce-ți oferă viața și de aventurile ei, trebuie să ieși din zona de confort și să ai ambiție.

Articol scris de Mihaela Grosu, studentă la Departamentul  de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II