monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum se construiește un parking în Cluj-Napoca: 40% din lucrare în trei ani

Construirea parkingului de pe Negoiu-Mehedinți a început în 2013. Firma care execută lucrările, Construdava – Icco Energ este în insolvență, lucrările desfășurându-se extreme de lent.

Șantier parking Negoiu 2014 (stânga) și șantier parking Negoiu 2015 (dreapta)

În 2012, primarul Emil Boc anunța că începe construirea unui parking pe Negoiu-Mehedinți, în cartierul Mănăștur, iar un an mai târziu clujenii de pe cea mai aglomerată stradă din oraș vor avea o nouă parcare supraterană. Vorbele primarului și faptele nu s-au potrivit astfel că lucrările la parking au început abia în 2013, la doi după aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Acum, la trei ani distanță de la anunțul lui Boc, parkingul a ajuns doar la stadiul de 40%.

În doi ani, au făcut 40% din lucrare

Reprezentanții autorităților locale declarau, în 2013, că mutarea unor cabluri subterane ale rețelei electrice au cauzat întârzierea începerii lucrărilor cu un an. Ulterior, lucrările s-au desfășurat cu încetinitorul din cauza constructorului, Construdava – Icco Energ, care a intrat în insolvență. Nici acum lucrurile nu stau foarte bine și mai mult nu se lucrează pe șantierul parkingului. De exemplu, joi după masă, doar doi muncitori erau pe șantier.


Cu toate că șantierul se află acum la stadiul de 40%, termenul de finalizare a lucrărilor pe care l-au comunicat reprezentanții Primăriei, la solicitarea Monitorul de Cluj, este august 2015. Nu a precizat însă nimeni dacă va fi respectată data respectivă sau este doar unul din nenumăratele termenele de finalizare pe care le tot anunță Primăria începând cu anul 2012. Se poate presupune cu ușurință că parkingul nu va fi gata în august ținând cont de stadiul actual al lucrărilor și de faptul că se lucrează cu o firmă aflată în insolvență.

Explicația oficială pentru întârzieri

Reprezentanții Primăriei au explicat de ce s-a întârziat atât de mult începerea lucrărilor, principalele motive fiind procesul complex de avizare și intrarea în insolvență a constructorului. “Datorită procesului complex de avizare şi aprobare a documentaţiilor de urbanism, a elaborării studiilor necesare de obţinere a avizelor (sănătate, mediu şi PSI), implicit a elaborării studiului de impact asupra sănătăţii populaţiei, a identificării soluţiilor tehnice de deviere a reţelelor existente de pe amplasament, de racordare şi branşare a construcţiei la utilităţi şi a obţinerii autorizaţiei de construire s-a decalat începerea lucrărilor estimată iniţial, fapt ce-a dus la o nouă reevaluare a termenului de finalizare, la care s-a adăugat şi perioada în care s-au întrerupt oficial lucrările. Termenul de finalizare (re)estimat august 2015, faţă de cel iniţial februarie 2015, toate acestea coroborate şi cu declanşarea procedurii de insolvență a contractantului”, au declarat reprezentanții Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei.


Două întreruperi oficiale ale lucrărilor

Oficialii din Primărie au adăugat că “s-au consemnat două întreruperi (oficiale) datorită înregistrării de temperaturi scăzute nefavorabile activităților de şantier, coroborate şi cu vacanţele sărbătorilor de iarnă: prima în perioada 1 decembrie 2013 – 31 ianuarie 2014, a două în perioada 1 decembrie 2014 – 6 ianuarie 2015. În rest, nu s-au consemnat întreruperi ale lucrărilor decât cele de ordin tehnologic de cuplare şi decuplare a reţelelor deviate, precum şi cele de organizare ale constructorului, extrem de vizibile, probabil din cauze financiare proprii”.

Potrivit reprezentanților Primăriei, activitatea şantierului este în permanenţă monitorizată.