monitorulcj.ro Menu
Actualitate

COMENTARIU AFP: Premierul, ultimul "trofeu" al luptei anticorupţie din România

Premierul român Victor Ponta, acuzat de fals, conflict de interese şi spălare de bani, este ultimul oficial de rang înalt din România care cade în ultimele luni în plasa temutului parchet anticorupţie (DNA), comentează AFP.

Foto: Radu Tuta / Agerpres

Ponta este suspectat de „17 infracţiuni de fals în înscrisuri, de complicitate la evaziune fiscală spălare de bani”, pentru fapte care datează din 2007-2011, în timp ce era avocat, apoi deputat social-democrat, a precizat DNA într-un comunicat, anunţând vineri lansarea unei proceduri penale împotriva sa.

Procurorii îl acuză că a primit echivalentul a 55.000 de euro din partea unui apropiat, Dan Şova, cu care ar fi semnat un contract de colaborare, transmite agenţia franceză, citată de cotidianul La Libre Belgique.


Pentru a justifica această sumă, primită în mai multe tranşe lunare, el ar fi emis 17 facturi care atestau în mod fals că a lucrat pentru cabinetul de avocatură al lui Şova.

Ponta este acuzat, de asemenea, de conflict de interese în exercitarea funcţiei de premier pentru că l-a numit pe Şova de două ori ministru, în 2012 şi 2014.


Şova, care în prezent este parlamentar, este urmărit la rândul său de DNA pentru "abuz de putere" în trei dosare care datează din 2007-2008, în timp ce era avocat.

DNA a cerut în mai multe rânduri ridicarea imunităţii sale, dar Parlamentul dominat de social-democraţi a votat împotrivă.


În afară de Şova, alţi trei foşti membri ai guvernelor conduse de Ponta din mai 2012 au fost deja condamnaţi sau sunt urmăriţi în prezent de DNA.

Printre ei se numără fostul ministru al Dezvoltării regionale Liviu Dragnea, condamnat luna trecută la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudă la referendumul pentru destituirea fostului preşedinte de centru-dreapta Traian Băsescu.


Fostul său coleg de la Finanţe, Darius Vâlcov, este urmărit pentru că a primit două milioane de euro mită în schimbul unor contracte publice.

Membrii familiei Ponta sunt vizaţi, la rândul lor, de anchete ale DNA: cumnatul său pentru fraudă în folosirea fondurilor europene şi socrul său pentru implicare într-un dosar privind restituirea ilegală a mai multor hectare de pădure.


Dar nici tabăra de centru-dreapta nu este scutită, mai mulţi foşti miniştri, precum şi fratele fostului preşedinte Băsescu şi unul dintre cei doi gineri ai acestuia fiind urmăriţi în justiţie.