monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un pelerin a încercat să-l dezgroape pe Arsenie Boca. Firma ginerelui lui Blaga trebuia să asigure paza Mănăstirii Prislop

Un bărbat este acuzat că a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca. Individul ar fi vrut să se convingă dacă "Sfântul Ardealului" merită sau nu canonizat. Autorul faptei riscă până la doi ani de închisoare pentru infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate.

sursa foto rasunetul.ro

Profanatorul a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore. Riscă o pedeapsă de până la doi ani de închisoare.

Ioan Chiuzbăian, în vârstă de 45 de ani, din judeţul Maramureş a ajuns miercuri la Mănăstirea Prislop, voia să petreacă mai multe zile aici ca să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca, scrie evz.ro.


S-a oferit să ajute măicuţele la treburile pe care le au în mănăstire cerând în schimb doar găzduire într-una dintre camerele destinate pelerinilor aflate chiar la intrarea în lăcaşul de cult (la circa 500 de metri de mormânt).

În primele zile petrecute de bărbat la Prislop nimeni n-a observat nimic suspect la el.


Sâmbătă seara, după lăsarea întunericului, bărbatul a luat un târnăcop şi o lopată, şi a mers la mormântul situat într-o poiană, la 300 de metri de cea mai apropiată clădire a aşezământului monahal.

În jurul orei 23.00 a fost surprins de una dintre măicuţe săpând pe mormântul la care mii de pelerini vin zilnic să se roage. Apucase deja să decoperteze mormântul pe toată lungimea şi lăţimea sa şi se afunde în pământ mai bine de o jumătate de metru.


Ioan Chiuzbăian a fost reţinut pentru cercetări şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Haţeg cu propunere de arestare preventivă.

Surse din cadrul anchetatorilor spun că bărbatul, care se pare că suferă de ciroză, ar fi declarat că a vrut să-l dezgroape pe părintele Arsenie Boca pentru a vedea cu ochii lui dacă trupul său a putrezit, sau s-a transformat în moaşte, astfel încât să-şi dea apoi seama dacă "Sfântul Ardealului" merită sau nu să fie canonizat.


Măicuţele de la Mănăstirea Prislop au refuzat să facă orice comentariu.

Azi dimineaţă mormântul era deja acoperit la loc.


Obiectiv păzit de firma ginerelui lui Blaga

Întrebaţi cum a fost posibil incidentul, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara ne-au declarat că, la Prislop, jandarmeria acţionează doar atunci când se înregistrează un aflux mare de pelerini, în special la sfârşit de săptămână şi la sărbătorile religioase, pentru a asigura ordinea publică.

Tot reprezentanţii jandarmeriei mai spun că, pentru servicii de pază Mănăstirea Prislop are un contract cu o firmă specializată, iar acea firmă se numeşte Axis Corporate Security, adică firma lui Ionuţ Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga (Rudeanu este în prezent arestat preventiv sub acuzaţia că ar fi comis o evaziune fiscală în valoare de 600.000 de euro).

Mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop, județul Hunedoara, va fi protejat de o construcție din lemn sub forma unui baldachin, porțile acestuia urmând să fie închise pe timpul nopții, a declarat, pentru Agerpres, sâmbătă purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu.

El a spus că este "regretabil" gestul bărbatului care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca, săpând o groapă adâncă de o jumătate de metru și lungă de doi metri.

"Este regretabil că se întâmplă lucruri de felul acesta. Cu siguranță, cine are evlavie la părintele Arsenie nu ar trebui să se poarte în felul acesta. Ar trebui să ne purtăm cu bună cuviință la mormântul părintelui Arsenie, suntem într-un loc sfânt, un loc special. Nu întâmplător vin atâția oameni să se închine la mormântul părintelui Arsenie. Oamenii aceștia sunt mânați de o anumită trăire lăuntrică și sigur se manifestă ca atare", a spus părintele Miricescu, menționând că incidentul de la mormânt este un caz izolat.

Reprezentantul Episcopiei Devei și Hunedoarei a explicat că fapta bărbatului din Maramureș s-a produs într-un timp scurt, de un sfert de oră, acesta fiind surprins, în timpul rondului obișnuit efectuat vineri noaptea, de personalul care are grijă de Mănăstirea Prislop și, implicit, de mormântul părintelui Arsenie Boca.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că, în urmă cu câteva luni, s-a luat decizia ca locul în care se află mormântul părintelui Arsenie Boca să fie protejat cu o construcție din lemn, realizată sub forma unui baldachin.

"Peste zi va fi deschis pelerinilor care vin la mănăstire și doresc să meargă la mormântul părintelui Arsenie Boca, dar noaptea se va închide. Va fi o construcție din lemn care se va încadra în peisaj", a explicat părintele Gabriel Miricescu. "Sperăm să nu se mai întâmple astfel de cazuri, oamenii să vină cu dragoste și să aibă un comportament adecvat atunci când se apropie de o sfântă mănăstire. Să lăsăm ale noastre la poartă și să încercăm să ne încărcăm duhovnicește", a conchis reprezentantul Episcopiei Devei și Hunedoarei.