monitorulcj.ro Menu
Actualitate

BAC 2015. Clujul, cel mai ridicat nivel de promovare. TOPUL liceelor în Cluj - INFOGRAFIC

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat în judeţul Cluj este de 82,18%, mai mare decât cea înregistrată anul trecut, când a fost 73,91%, iar un singur absolvent a reuşit să obţină media 10, comparativ cu zece câţi au fost în 2014.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj au declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că rezultatele obţinute sunt foarte bune, fiind mai mari cu aproape zece procente faţă de anul trecut. „Rezultatele la bacalaureat din acest an în judeţul Cluj sunt foarte bune, promovabilitatea este de 82,18%, mai mare cu aproape 10% faţă de anul trecut, când a fost de 73,91%. Este un singur elev cu media 10, o elevă de la Colegiul Naţional «Emil Racoviţă», la specializarea Ştiinţele Naturii”, a declarat un reprezentat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. Potrivit acestuia, 796 de absolvenţi de liceu au obţinut medii între 9 şi 9,99.

„Ca rezultate slabe avem promovabilitate de 20% la un liceu tehnologic din Dej sau de 32% la unul din Huedin”, a afirmat oficialul.


Anul acesta au fost prezenţi la examenul de bacalaureat peste 4.800 de absolvenţi din judeţul Cluj, doi fiind eliminaţi pentru că au copiat.

Lucrările absolvenţilor din judeţul Cluj au fost corectate la Oradea.


Clujul, cel mai ridicat nivel de promovare

Promovabilitatea la prima sesiune a bacalaureatului este de 66,41% înainte de soluţionarea contestaţiilor, cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%), cel mai ridicat nivel de promovare fiind în judeţele Cluj (82,18%) şi Braşov (78,74%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%). Anul trecut, promovabilitatea la bacalaureat a fost în judeţul Cluj de 73,91%, fiind înregistrate zece medii de 10.

În judeţul Cluj au fost înregistrate licee cu promovabilitate sută la sută la bacalaureat, precum Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic “Zsigmond Janos”, Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” sau Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”, toate din Cluj-Napoca.


La prima sesiune a examenului de bacalaureat, înainte de contestaţii sunt 63 de medii de 10, în scădere faţă de anul trecut, când au fost 104. Cele mai multe medii de 10, respectiv nouă, sunt în judeţul Timiş.

Dintre candidaţii care au susţinut examenul la nivel naţional, 53.336 au fost respinşi, respectiv 37.219 din promoţia curentă şi 16.117 din promoţiile anterioare.


Câţi elevi au dat examenul de Bacalaureat

Din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, la prima sesiune a examenului s-au prezentat 159.703, dintre care 137.475 din promoţia curentă şi 22.228 din promoţiile anterioare, iar alţi 9.236 de candidaţi au absentat. Din examen au fost eliminaţi 303 elevi, pentru fraudă sau tentativă de fraudă. La sesiunea iunie-iulie a Bacalaureat 2015 s-au înscris 168.945 de absolvenţi, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut. Cei mai mulţi dintre candidaţii înscrişi, respectiv 163.462, au absolvit liceul la forma de învăţământ zi, 2.943 au urmat cursurile liceale la seral şi 2.540 la frecvenţă redusă, potrivit Ministerului Educaţiei.

TOPUL liceelor în Cluj

1. Colegiul Naţional Emil Racoviţă Cluj. Promovabilitate: 100%. Prezenţi: 87. Reuşiţi: 87.


2. Liceul Janos Zsigmond Cluj. Promovabilitate: 100%. Prezenţi: 54. Reuşiţi: 54.

3. Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu Cluj. Promovabilitate: 100%. Prezenţi: 6. Reuşiţi: 6.

4. Liceul Tehnologic Virgil Madgearu Cluj. Promovabilitate: 100%. Prezenţi: 5. Reuşiţi: 5.

5. Liceul Teoretic Crestin Pro Deo Cluj. Promovabilitate: 100%. Prezenţi: 9. Reuşiţi: 9.

6. Liceul Teoretic Gheorghe Şincai Cluj. Promovabilitate: 100%. Prezenţi: 134. Reuşiţi: 134.

7. Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu Cluj. Promovabilitate: 100%. Prezenţi: 124. Reuşiţi: 124.

8. Transylvania College. Promovabilitate: 100%. Prezenţi: 5. Reuşiţi: 5.

9. Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Cluj. Promovabilitate: 99.19%. Prezenţi: 123. Reuşiţi: 122.

10. Colegiul Naţional George Coşbuc Cluj. Promovabilitate: 99.18%. Prezenţi: 122. Reuşiţi: 121.