Actualitate
Apostu: „Unii nu au făcut nimic pentru Cluj în patru ani de zile”
Aşa le răspunde primarul Clujului aleşilor locali ai UDMR care l-au acuzat că a pus plăcuţa pe statuia lui Matei Corvin pentru „câteva voturi în plus”.
Primarul Clujului, Sorin Apostu, a declarat ieri că protestele UDMR din ultima perioadă privind amplasarea plăcuţei cu citatul din Nicolae Iorga la statuia lui Matei Corvin au loc pe fondul apropierii alegerilor locale de anul viitor.
„Dacă nu ar fi fost campanie electorală peste nouă luni de zile, multe lucruri nu s-ar fi întâmplat. Unii nu au făcut nimic pentru Cluj în patru ani de zile şi s-au gândit, într-un fel sau altul, să se remarce. Nu acesta este modul în care electoratul clujean aşteaptă ca ei să se remarce”, a spus Apostu. Edilul a mai precizat că nemulţumirile vizavi de plăcuţă sunt doar ale politicienilor, nu şi ale cetăţenilor. „Întotdeauna cetăţenii Clujului, de etnie română sau maghiară, s-au înţeles foarte bine. Politicienii sunt cei care au avut ceva probleme”, a mai spus primarul.
Întrebat dacă crede că ar putea interveni o ruptură a coliţiei dintre PDL şi UDMR la nivel local, Apostu a spus doar „haideţi să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla în şedinţa de Consiliu Local din data de 1 iulie”.
Prefectul Clujului susţine plăcuţa
Şi prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a vorbit ieri despre plăcuţa care a stârnit mai multe proteste ale maghiarilor în ultima lună. Prefectul a informat că a cerut Arhivelor Naţionale să caute hotărârea Consiliului de Coroană prin care a fost aprobată, în 1932, montarea plăcuţei cu citatul din istoricul Nicolae Iorga.
„Vreau să vă spun sincer că sunt în căutarea hotărârii de Consiliu de Coroană, care era echivalentul unui consiliu de miniştri, prin care s-a decis amplasarea unei plăcuţe pe statuia lui Matei Corvin. Din câte ştiu eu, hotărârea nu a fost abrogată. Atunci când ea va fi abrogată, o să cer să fie dată jos plăcuţa. Nu am văzut documentul, dar am informaţia că există şi am rugat să fie căutat”, a afirmat Stamatian.
Supărarea UDMR
Vă reamintim că, în urmă cu două zile, consilierii locali ai UDMR au luat exemplul colegilor lor de partid din Consiliul Judeţean şi au părăsit şedinţa de Consiliu Local, în semn de protest faţă de amplasarea plăcuţei pe spaţiul verde din faţa statuii lui Matei Corvin din Piaţa Unirii. Maghiarii l-au acuzat pe primarul Sorin Apostu că, prin amplasarea plăcuţei a creat tensiuni interetnice în oraş. Mai mult, au ameninţat cu ruperea coaliţiei cu PDL la nivel local şi au susţinut că primarul se află în căutarea de voturi în plus la alegerile locale de anul viitor.