monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Preţul gunoaielor a crescut. Cât vor plăti clujenii de mâine pentru ridicarea gunoaielor

Clujenii vor plăti de mâine mai mult pentru ridicarea gunoiului. Consilierii locali au decis miercuri majorarea tarifului de la 7,05 lei la 8,38 lei pe lună. Primarul Clujului, Emil Boc, se justifică şi spune că preţul propus de 8,38 de lei este mai mic decât preţul practic de alte oraşe din România. "Dacă Centrul de Deşeuri ar fi fost finalizat, această şedinţă nu ar fi avut loc", a spus Boc.

Consilierii locali clujeni au votat miercuri majorarea tarifelor pentru colectarea deşeurilor în condiţiile în care fără această mărire de preţ operatorii de salubritate nu ar mai fi ridicat, începând de joi, gunoaiele produse de locuitorii oraşului.

Preţul a fost astfel majorat pentru persoanele fizice, care reprezintă 96 la sută din populaţia municipiului, de la 7,05 lei pe persoană, pe lună, la 8,38 lei. Majorarea de preţ a fost necesară şi pentru a se acoperi costurile transportului la Oradea a deşeurilor produse în Cluj-Napoca, care este cel mai mare oraş din Transilvania, şi în condiţiile în care rampa de depozitare a deşeurilor a fost închisă în urmă cu trei săptămâni.


„Nefinalizarea la termen de către Consiliul Judeţean Cluj a noului depozit pentru deşeuri a creat pentru municipiul Cluj-Napoca două mari probleme: găsirea unei locaţii unde să ducă gunoaiele până la finalizarea Centrului de Deşeuri şi suportarea unor costuri de stocare temporară şi transport. Până când va fi terminat de către Consiliul Judeţean noul depozit de deşeuri vom plăti fie pentru stocare temporară şi transportarea gunoaielor la un depozit autorizat, fie pentru transportarea lor directă la un depozit autorizat de deşeuri”, a declarat Boc.

Emil Boc a mai spus că în perioada 15 aprilie-15 iulie costurile suplimentare cu salubritatea au fost suportate de către operatorii contractuali ai Primăriei, respectiv Brantner şi Rosal.


“Potrivit prevederilor legale, operatorii de salubritate pot solicita majorarea preţurilor la salubritate dacă timp de trei luni consecutiv au cheltuieli mai mari de 5%. Pe ultimele trei luni operatorii de salubritate au avut cheltuieli mult mai mari de 5% astfel încât sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a solicita preţuri noi la salubritate. Preţul votat astăzi va acoperi atât costurile de neutralizare finală a deşeurilor la un depozit autorizat – în cazul de faţă cel de la Oradea – cât şi costurile cu transportul la acest depozit, transport care nu ar mai trebui plătit dacă ar fi finalizat Centrul de Deşeuri”, a mai spus primarul Clujului.

Boc a dat ca exemplu alte oraşe unde preţul pentru salubritate este mai mare decât cel votat astăzi în Consiliul Local.


“Preţul de 8,38 de lei propus astăzi pentru populaţie este mai mic decât preţul practicat de mai multe oraşe din România: Târgovişte – 16 lei, Timişoara – 10,78 lei, Sibiu – 11 lei, Braşov – 9,06 lei, Buzău – 9 lei, Giurgiu – 9 lei, Piatra Neamţ – 8,44 lei. Faţă de preţul plătit până acum de peste 96% dintre clujeni persoane fizice creşterea este de 1,33 lei, de la 7,05 la 8,38 pe lună. La fel, preţul de 70,34 lei metri cubi pentru persoanele juridice în Cluj-Napoca este în media practicată de majoritatea municipiilor din ţară: Timişoara – 110,42 lei, Piatra Neamţ – 90,67 lei, Oradea – 79,1 lei, Craiova – 79,88 lei”, a mai precizat Boc.

Proiectul privind majorarea tarifelor pentru ridicarea deşeurilor a fost aprobat cu 15 voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă" (consilierii locali Gabriel Oniga şi Ovidiu Chifor - PSD).


Emil Boc a mai spus că pentru acest proiect nu a fost nevoie de o dezbatere publică pentru că era vorba de o situaţie de urgenţă şi “nu de o politică nouă”.

“Situaţia de urgenţă era că de mâine nu se mai ridicau gunoaiele. Guvernul trebuie să găsească o soluţie națională pentru aceste probleme pentru că vorbim despre o temă națională. E la fel şi la Alba-Iulia, care duce la Sibiu sau la Târgu-Mureş care duce deşeurile la Sighişoara. În curând vor fi pline străzile din țară de camioane care transportă gunoaie. Operatorii au spus clar, noi de mâine nu mai avem cadru legal să ducem gunoaiele dacă nu sunt tarife aprobate. Dacă nu sunt tarifele aprobate ajung gunoaiele în stradă, pentru că ei au nevoie de un preţ probat pentru a face contractele cu transportatorii şi a duce gunoaiele la Oradea”, a spus Boc.


Consilierul PSD  Gabriel Oniga a comentat afirmațiile primarului Boc şi a precizat că această creştere de preţ nu este mică.

”Nu vreau să plătesc pentru incompetența lui Alin Tișe”, a spus Oniga. Primarul Emil Boc i-a replicat spunând că la un moment dat USL, din care făcea parte şi PSD, a condus Consiliul Judeţean Cluj.

Dacă ne raportăm la diferenţa de preţ între vechiul preţ (7,05) şi noul preţ (8,38)  - 1,33 de lei - în contul firmelor de salubritate ar urma să intre, de mâine, lunar, suma de 417.620 de lei (100.000 de euro), dacă avem în vedere populaţia municipiului Cluj-Napoca de la recensământul din 2011 - 314.000 de locuitori, cu menţiunea că de atunci populaţia Clujului a mai crescut. Suma  – 100.000 de euro – ar urma să acopere costul transportului la Oradea.