monitorulcj.ro Menu
Actualitate

STUDIU: Peste 90% din bicicletele furate nu sunt recuperate NICIODATĂ

92,3% din bicicletele furate nu sunt recuperate niciodată, reiese din „Marele studiu al bicicletelor furate”, realizat de compania de asigurări Otto Broker.

Studiul, desfășurat în perioada 6-20 mai, arată că la mai mult de jumătate (50,4%) din cei aproape 1000 de respondenți li s-a furat bicicleta cel puțin o dată. Deși marea majoritate a păgubiților au raportat furtul bicicletei la Poliție, pe Facebook și pe forumuri specializate, mai mult de o treime (33%) au preferat să nu facă nimic. Asta în condițiile în care aproape jumătate din bicletele furate aveau o valore cuprinsă între 500 și 2000 de ron.

Opțiunile pentru protejarea bicicletei rămân împărțite în continuare între antifurt (54,3%) și asigurare (37%), în timp ce marea majoritate a bicicliștilor participanți la studiu (72,9%) sunt de acord că, în România, nu se adoptă toate măsurile necesare pentru a combate furturile de biciclete.


Șansa de a rămâne fară bicicletă crește dacă aceasta are culoarea negră sau albastră și dacă bicicleta este utilizată frecvent sau zilnic, iar Bucureștiul rămâne în topul preferințelor pentru hoții de biciclete, cele mai vizate zone fiind Piața Romană, Universitate, Militari și Pantelimon.

Un aspect interesant relevat de studiu a fost și acela că cele mai multe biciclete sunt furate din scările de bloc (39,5%), spațiul public (26,7%), din curți (13,3%) sau garaje (4,5%), iar anotimpurile preferate sunt primăvara (31,7%) și vara (47,9 %).


Chiar dacă este zi, sau bicicleta prezintă un sistem antifurt, acest aspect nu i-a împiedicat pe hoți să fure: peste 57% dintre furturi au loc în timpul  zilei, iar în 69,5% din cazuri bicicletele aveau sisteme antifurt.