Actualitate
Toţi medicii de familie din Cluj au semnat actele adiţionale
Toţi cei 348 de medici de familie din judeţul Cluj, aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Cluj au semnat actele adiţionale pentru a putea oferi consultaţii în mod legal pacienţilor.
Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj a precizat că actele adiţionale sunt valabile până la sfârşitul lunii, iar în această perioadă medicii depun dosarele pentru încheierea contractelor pentru anii 2011-2012. Medicii de familie au început să semneze actele adiţionale în cursul acestei săptămâni, după ce au renunţat la protestul prin care refuzau să prescrie reţete şi să elibereze bilete de trimitere la medicii specialişti. Reprezentanţii acestora au anunţat că protestul a fost suspendat temporar cu toate că nu au reuşit să obţină finanţare mai mare aşa cum ceruseră iniţial. Medicii spun că au luat decizia de a suspenda protestul pentru binele pacienţilor. „Am avut o nouă întâlnire cu ministrul Sănătăţii şi am căzut de comun acord, spre binele pacienţilor, să semnăm contractul-cadru pentru furnizarea de servicii medicale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a declarat dr. Doina Mihăilă, preşedinte al Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie din România. G.D.