monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Controverse pe marginea expoziţiei „OUR BODY: Universul Interior” - FOTO

O petiţie care care militează pentru închiderea expoziției „OUR BODY: Universul Interior” la Cluj-Napoca a apărut în mediul online zilele trecute. Argumentele semnatarilor petiţiei se referă la faptul că expoziția prezintă “peste 200 de exponate, corpuri umane care majoritatea provin din Republica Populară Chineză, corpuri umane reale, în diferite ipostaze, jupuite de piele, cu țesuturile și organele interne expuse”.

Semnatarii petiţiei mai spus că expoziţia ar trebui interzisă pentru că “multe organizatii non-guvernamentale acuză faptul că trupurile expuse în asemenea expoziții ar putea aparține prizonierilor executați în închisorile chineze”.

“Organismele expuse provin din China, o țară condusă de un regim totalitar, cunoscut pentru încălcălcări grave ale drepturilor omului, precum tortură, tratamente inumane sau degradante folosite în mod obișnuit în sistemul de detenție chinez, persecuții politice și religioase și chiar trafic de organe umane de la prizonieri de conștiință aflați în închisorile chineze, în special practicanți Falun Gong – documentate pe larg în rapoartele internaționale. Organizatorii nu au furnizat niciodată informaţii despre modul în care au murit cei expuși: identitatea sau vârsta lor”, se mai arată în petiţie.


Ei au dat exemplul unei expoziţii similare organizată de aceeași companie, care a fost închisă în Franța prin ordin judecătoresc, pentru tratament indecent al cadavrelor.

În replică, organizatorii spun că “informațiile prezentate de inițiatorii campaniei sunt vagi și nedocumentate şi că în goana după senzațional, nenumărate articole au reluat în mod eronat afirmația că trupurile expuse aparțin prizonierilor din închisorile chineze”.


„Specimenele prezentate în expoziție au fost furnizate de diferite universități și școli medicale acreditate, instituții medicale și centre de cercetare din China, cu scopul de a promova cercetarea în medicină și învățământ. Sursa de proveniență a specimenelor care se folosesc în studiul anatomiei o reprezintă donațiile (prin testament sau de către rude), în conformitate cu legislația chineză, către universitățile și școlile medicale acreditate. În China, toți donatorii – sau membrii de familie apropiați – iau la cunoștiință că donațiile vor fi utilizate pentru cercetare și li se garantează că toate informațiile personale vor fi tratate confidențial. Decesul tuturor specimenelor anatomice primite de la toate universitățile de medicină a survenit din cauze naturale, facând imposibilă teoria ca ele să fi aparținut unor prizonieri executaţi. Corpurile umane prezentate în cadrul expoziției au fost individual examinate în Statele Unite de un medic legist, care a  constatat că moartea a survenit din cauze naturale și eliminând astfel orice posibilitate ca oricare corp expus în cadrul Expoziției „OUR BODY: Universul Interior” să fi suferit traume sau abuzuri fizice asociate cu tortură, executarea sau orice altă lovitură violentă” spune Heidi Pinchal, purtătorul de cuvânt al expoziţiei.

“Impregnarea polimerică este o metodă unică prin care apa și grăsimile din organism sunt înlocuite cu materiale plastice reactive. Polimerul plastic este inițial flexibil, ceea ce permite specimenelor să fie plasate în poziții ”de zi cu zi” și apoi se întărește după ce este infuzat. Organele sunt identice cu starea lor de conservare până la nivel microscopic. Procesul de transformare a unui întreg organism uman poate dura câteodată și mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu deosebită grijă și respect” mai adaugă Heidi Pinchal.


Ea mai adaugă faptul că în 2013, o asociație non-guvernamentală a acționat în judecată organizatorii și producătorii unei expoziții anatomice similare (Expoziția The Human Body / Muzeul „Antipa”/ București), cerând închiderea sa pentru că ar reprezenta o gravă atingere adusă respectului datorat persoanei după decesul acesteia și ar contraveni legii române în vigoare prin: modul de expunere; tratamentul aplicat corpurilor umane prin tehnica plastinației; faptul că corpurile umane neînsuflețite sunt folosite pentru a genera profit; faptul că organizatorii nu au prezentat niciun fel de documente cu privire la cadavrele expuse; posibilitatea ca trupurile umane expuse să fi aparţinut unor persoane încarcerate în sistemul de detenție din China, deținuți executați ori prizonieri de conștiință persecutați de regimul comunist chinez.

“Toate documentele solicitate au fost prezentate de organizatorii și producătorii expoziției Human Body în instanță, iar justiția română a decis, prin decizie finală și irevocabilă, că acuzațiile sunt neîntemeiate”, mai spune ea.