monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Open your city, tur inedit al Clujului

Care sunt locurile ascunse din orașul tău? Ai auzit de Turnul Paraşutiştilor din Cluj-Napoca? Ai vizitat vreodată vechiul cazino din Cluj-Napoca? De câte ori nu ai trecut pe strada în oglindă din Cluj-Napoca. Vara aceasta, Heineken invită consumatorii să devină City Insiders și să-i încurajeze, la rândul lor, și pe ceilalți să descopere orașul, cu cele mai ascunse locuri ale sale, ca parte a ediției de anul acesta a campaniei “Open Your City”.

La invitația celor de la Heineken am făcut un tur…puțin diferit al Clujului. Avându-l pe Zoli Toth (trupa Sistem) drept ghid am plecat de la Opera Maghiară spre Turnul Paraşutiştilor. Prea puţine ştiam despre acest loc, dar după o urcare până pe Cetăţuie, unde am admirat panorama Clujului, aveam să aflăm că pe strada Şerpuitoare există un loc numit Turnul Paraşutiştilor. Nu am asistat la o demonstraţie de sărituri din turnul de paraşutism, dar a fost o experienţă de neuitat doar simpla lui vizitare. De pe Cetăţuie am coborât pe malul Someşului vis a vis de Casa Tranzit în locul căreia am aflat că înainte era o sinagogă. Aici am avut parte şi de o demonstraţie mai specială din partea a doi mimi. Ne-am continuat explorarea oraşului prin Piaţa Muzeului, pe strada în oglindă care este Iuliu Maniu, destinaţia finală fiind Hotel Continental.

Ce ne-a bucurat foarte mult, pe lângă locurile pe care le-am descoperit deşi trecem aproape în fiecare zi pe lângă ele, a fost faptul că am aflat că oraşul Cluj-Napoca apare, alături de Bucureşti şi Constanţa, pe sticlele de bere Heineken. Adică, în momentul de faţă, oamenii din întreaga lume pot să consume o bere pe a cărei etichetă apare trecut Cluj.


“După ce, vara trecută, i-am invitat pe consumatori să descopere secretele orașului în care trăiesc, prin campania «Cities of the World», acum facem un pas înainte și îi încurajăm să-i implice și pe alții în aventura urbană și să se bucure cu adevărat de tot ceea ce are orașul de oferit”, a spus Andrea Veress, Group Brand Manager Premium Brands, Heineken România.

Campania “Open Your City” a fost lansată atât pe platforme digitale, cât și TV. Panouri digitale interactive, unde cei care vor fi City Insiders vor putea încărca informații în timp real despre locurile ascunse ale orașului lor, vor fi amplasate în București, Cluj-Napoca și Constanța.