monitorulcj.ro Menu
Actualitate

(P) Două seri de cinema şi picnic sub clar de lună, la Caravana Filmelor NexT, în Iulius Parc

Pentru al doilea an consecutiv, Caravana Filmelor NexT pleacă la drum, în parcuri, pe pajişti, în grădini sau pieţe centrale, în nouă oraşe din ţară. Duminică şi luni, 16 şi 17 august 2015, Caravana Filmelor NexT se opreşte în Iulius Parc, pentru două seri de picnic şi cinema sub clar de lună.

Cinefilii clujeni sunt invitaţi să vizioneze, în aer liber, o parte dintre cele mai bune scurtmetraje care au putut fi văzute în cadrul Festivalului de Film NexT. Producţiile, naţionale şi internaţionale, sunt reunite în două programe speciale, iar intrarea este liberă pentru ambele seri de proiecţie.

Duminică, 16 august, de la ora 21.00, ne amuzăm cu NexT Comedy Night. În programul serii vor rula peliculele „Minitrip” (aventura unei echipe naţionale de bowling prin lumea interlopă), „Ștefan” (universul unui băieţel care se pregăteşte pentru rolul de mare voievod), „Cel mai trist băiat din lume” (planurile sinucigaşe ale celui mai trist puşti), „Lord” (şantajul emoţional al proprietarilor de animale de companie), „Glenn Owen Dodds” (cinci minute pentru a găsi înţelesul vieţii), „Legenda lui Jean Sucitul” (o tragi-comedie), „Oul de aur” (o fabulă modernă) şi „Zeul iubirii” (despre cel care a primit săgeţile iubirii).


Luni, 17 august, de la ora 21.00, vă așteaptă cele mai aplaudate scurtmetraje românești. Pe listă au fost incluse proiecţiile „Golanii” (ce poţi face când chiuleşti de la ore), „Muzica în sânge” (despre dorinţa de lansare), „Nunta lui Oli” (o nuntă virtuală), „Pui de somn” (o călătorie în tărâmurile ascunse ale minţii), „Valuri” (situaţii limită la mare), „De azi înainte” („cadouri” pentru aniversarea de 18 ani) şi „Să mori de dragoste rănită” (decizia de a muri din iubire).

Caravana Filmelor NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.