monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât de mult se pot ieftini benzina şi motorina

Benzina şi motorina au coborât sub 5 lei pe litru în mai multe benzinării din România, iar specialiştii se aşteaptă ca preţurile să scadă. Ieftinirea vine după prăbuşirea cotaţiilor la ţiţei pe pieţele internaţionale, de la 100 la 40 de dolari pe baril în doar un an. Chiar şi așa, tot suntem departe de preţurile carburanţilor din ţări ai căror cetăţeni câştigă mult mai bine.

Cea mai mare companie petrolieră de pe piaţa românească a redus în ultimele cinci zile preţurile la carburanţi: cu 22 de bani pentru benzină şi cu 16 bani pentru motorină. Preţurile sunt acun sub 5 lei pe litru în aproape 90 de staţii de alimentare din ţară.

Tendinţa de ieftinire a carburanţilor va continua şi în următoarele luni, pentru că scăderea cotaţiei barilului de petrol nu a fost transmisă încă în totalitate preţurilor de la pompă.


„Într-o lună-două, probabil în jur de 5%, dar nu mai mult de atât. Să nu uităm că petrolul coboară de la 100 dolari pe baril, în vara anului tercut, la sub 38 ieri. Or, lucrul acesta nu s-a văzut semnificativ pe piața românească până acum”, a precizat un brooker pentru un post de televiziune.