Cseke Attila: Voi continua introducerea de reguli noi în sănătate

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a subliniat, în cadrul unui interviu acordat Agerpres, că trebuie introduse reguli în sistemul de sănătate, care să fie respectate de toţi. Altfel, sistemul nu se va putea situa la nivelul celor din străinătate, spune el.

 

Reporter: Problema contractului-cadru apare în fiecare an. Nu s-ar putea găsi nişte reglementări care în final să nu mai ducă la astfel de situaţii?

 

Cseke Attila: Din păcate, în fiecare an este această discuţie a contractării cu diferite segmente pe sistemul sanitar. Faptul că noi, pentru prima dată, am aprobat un contract-cadru pe doi ani, pentru că cel care a intrat în vigoare este pe 2011-2012, exact acest lucru s-a urmărit să existe o predictibilitate în sistem şi să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat aproape în fiecare an.

Un contract-cadru pe doi ani dă o anumită predictibilitate. Şi ceea ce trebuie făcut în plus faţă de acest contract-cadru este aceea ca în toamnă să facem nişte norme. Normele actuale sunt mult îmbunătăţite şi chiar şi medicii de familie recunosc acest lucru, dar mai sunt, probabil, anumite lucruri care, în urma experienţei celor trei-patru luni care vin acum până în toamnă, pot fi îmbunătăţite, şi să avem nişte norme care să nu mai ridice probleme şi care să dea o predictibilitate pentru toată lumea, atât pentru casa de asigurări, cât şi pentru medicii de familie.

 

Rep: Există unităţi sanitare nemulţumite în ceea ce priveşte clasificarea spitalelor. Cum veţi rezolva această problemă? Ce ar trebui modificat în criterii?

 

C. A.: Introducerea oricărei reguli într-un sistem întotdeauna naşte convulsii. Nu sunt surprins de faptul că unele spitale se consideră nedreptăţite, dar o asemenea regulă de clasificare a spitalelor era necesară. Nici nu putem, în schimb, să spunem acum ca toată lumea să fie în prima sau a doua clasă, doar pentru că se consideră pe o fişă de autoevaluare că unitatea corespunde acelei clase. Mult mai important este ceea ce se implementează din această clasificare de spitale. Şi anume aceea că, pentru prima dată, se introduc reguli clare de finanţare a acestor spitale, se introduc sume minime, în proporţii minime, care vor fi contractate de casa de sănătate cu fiecare spital clasificat.

Şi mai este un rezultat, aş spune aproape palpabil, şi anume acela că bugetul spitalelor va fi rectificat în plus cu 500 milioane de lei, pentru că în strategia Ministerului şi în interesul Ministerului este să susţină spitalele mari, de la spitalele judeţene în sus, spitale regionale, instituţii naţionale care acoperă o zonă mult mai mare în domeniul lor de activitate şi care au un tratament complex pe acel domeniu.

Inechităţile care existau astăzi între spitale de aceeaşi clasă sau de aceeaşi mărime şi competenţă, prin aceste reguli de finanţare şi prin acestă infuzie de bani, de 500 milioane de lei, vor fi eliminate. Nu se poate ca un spital judeţean de urgenţă cum este Clujul sau cum este cel din Iaşi, ambele care acoperă regiuni întregi, zone mari din România, să aibă o finanţare de 68-69% din capacitate, în timp ce alte spitale de urgenţă gen Craiova sau Constanţa să aibă 90 chiar peste 90 - 96% contractat din această capacitatea lor. Din această finanţare diferenţiată care exista până la 1 iunie au existat foarte multe probleme.

 

Rep: După clasificare, unităţile sanitare trebuie să se înscrie pentru acreditare. Spitalele nu se prea înscriu însă. Credeţi că a influenţat clasificarea?

 

C.A.: Sunt două lucruri distincte. Nu am o situaţie acum, pentru că acreditarea este la CoNAS (Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor – n.r.) şi sigur că ei trebuie să facă acest proces. Dar, problema este următoarea: partea de clasificare a ţinut cont de competenţele spitalului, de zonele acoperite, de pacienţii care vin dintr-o anumită zonă mai restrânsă sau mai largă, de dotările existente, de personalul medical existent la acele spitale. Aceasta este partea de clasificare. În timp ce partea de acreditare urmăreşte în primul rând nivelul actului medical efectuat în acel spital.

Deci, atunci când experţii şi specialiştii CoNAS vor face această analiză, în procesul de acreditare, pe lângă aspectele care au fost avute în vedere şi la clasificare, vor analiza şi nivelul calitativ al actului medical.

Legea 95 este foarte clară şi spune că spitalele publice care nu se înscriu până la acel termen în procesul de acreditare pierd dreptul de a mai primi fonduri publice. Deci spitalele care au primit, cam toate, clasificare şi nu s-au înscris încă în procesul de acreditare trebuie să se înscrie.

 

Rep: Aţi vorbit despre necesitatea unei reglementări privind sectorul privat, asistenţa medicală privată. Cum vedeţi aceste reglementări?

 

C.A.: Este un lucru dificil. Pe de o parte, trebuie să existe un proces de conştientizare a societăţii cu privire la acest aspect, anume faptul că multe spitale private sau unităţi private care s-au deschis în ultimii ani au contract cu Casa şi folosesc fonduri publice. Şi atunci un pacient trebuie să ştie că atunci când el plăteşte un anumit tarif sau o anumită taxă pentru un tratament, practic de cele mai multe ori pentru regimul hotelier, pentru partea de cazare, spitalul respectiv sau unitatea privată respectivă primeşte o finanţare, o decontare pe tratamentul respectiv de la statul român. Lucrurile aici ar trebui separate şi în sensul în care acest lucru trebuie evidenţiat. Sigur că ar fi şi obligaţia instituţiei private să informeze pacientul de acest lucru.

Pe de altă parte, dacă vă uitaţi pe domeniile de specialitate pe care s-au constituit unităţile private, sigur e economie de piaţă şi fiecare îşi constituie pe un domeniu pe care şi-l doreşte sau pe care are specialişti, dar, totuşi, foarte puţine dintre ele sunt pe domenii care tratează cazuri de urgenţă. Sunt destul de dese situaţiile în care un pacient internat sau care are un tratament într-un spital privat în cazul în care se agravează situaţia este imediat transferat la spitalul public şi dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva acolo tot spitalul public, tot sistemul public de sănătate este tras la răspundere. Ar trebui să găsim un oarecare echilibru în acestă reglementare.

Şi pe clasificare unele unităţi private au fost nemulţumite, dar problemele lor apar exact din faptul că, până acum, nefiind nicio regulă de clasificare, multe unităţi private s-au constituit având în vedere domeniul de care era interesat patronul sau managerul spitalului. Or, prin definiţia dată de specialist, spitalul trebuie să aibă anumite specilităţi. Şi atunci, când noi am spus că nu se încadrează decât la clasa a V-a sau este neclasificabilă o unitate privată, am constatat faptul că ea nu are specialităţile care să îi dea dreptul de a spune că este un spital.

 

Rep: Se mai întâmplă un lucru. Se pare că privatul primeşte înaintea spitalului public banii de la Casă…

 

C.A.: Aici nu am informaţii. Şi sigur este un domeniu care ţine strict de CNAS şi de casele judeţene. Dacă este aşa, atunci este o problemă, pentru că, dacă noi cerem ca privatul să informeze pacientul asupra faptului că el primeşte şi fonduri publice şi că acel tratament este poate în mare parte sau complet decontat de către stat, atunci trebuie să punem şi o egalitate în procesul de finanţare. Factura ar trebui să fie aceeaşi, că vorbim de un spital public sau de unul privat, dacă s-a efectuat în condiţiile legii şi a contractului trebuie decontată şi nu trebuie făcută nicio diferenţă în timp între decontarea pentru un spital public sau pentru un spital privat.