monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O ceartă într-o familie de romi a pus pompierii pe jar! „Soţul a dat foc la casă, iar cei doi copii se află în interior” - VIDEO

Un apel la 112 a pus pe jar duminică seara echipajele de urgenţă din Dej şi Gherla. O femeie a alertat autorităţile, spunând că soţul său a dat foc la casă, iar cei doi copii se află în interior.

sursa foto: dejeanul.ro

În scurt timp, spre locul indicat, un cartier de romi de la marginea localităţii, s-au deplasat pompierii de la Dej şi o ambulanţă de la Gherla. Ajunşi acolo, pompierii au constatat că cele spuse de femeie nu se adeveresc, şi că fumul provenea de la o grămadă de resturi vegetale, aprinsă intenţionat de copii, în apropierea casei, informează dejeanul.ro.

Pompierii au stins focul, deşi nu exista pericol de extindere şi împreună cu poliţiştii au încercat să elucideze ce s-a întâmplat.


Totul ar fi început de la alcoolul consumat de bărbat. Acesta a mers acasă şi între el şi soţie a izbucnit un scandal, iar de frică, femeia a fugit pe dealul din apropierea casei.

De acolo a văzut fumul ieşind din curte şi s-a gândit la ce e mai rău. În scenariul din mintea ei, femeia a crezut că soţul a aprins casa şi i-a încuiat pe cei mici în interior.


Atunci a alertat autorităţile, fără a le spune însă că nu a văzut cu ochii ei ceea ce a descris în apelul la 112.

Poliţiştii au deschis o anchetă, urmând a stabili dacă femeia va fi trasă la răspundere pentru alertarea falsă a autorităţilor.