monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fertilizarea în vitro - gratuită, dar unele clinici cer bani

Clinicile admise în programul gratuit de fertilizare in vitro care cer totuşi coplată pacienţilor vor fi excluse din program, anunţă Ministerul Sănătăţii.

 

Pentru programul de fertilizare in vitro au fost acceptate şase unităţi sanitare, printre care şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Două din cele şase clinici şi spitale care au fost acceptate în programul gratuit de fertilizare in vitro şi embriotransfer al Ministerului Sănătăţii au perceput coplată persoanelor care s-au prezentat cu dosare pentru a intra în acest program. Ca dovadă stau discuţiile de pe forumul Asociaţiei SOS Infertilitatea, unde mai multe utilizatoare au afirmat că li s-a cerut o anumită taxă pentru a intra în program. Potrivit forumului, este vorba despre Clinica Polisano din Sibiu şi Centrul Medical Dacia din Bucureşti.

Coplată de 1.000 euro cerută la Bucureşti

Una dintre utilizatoarele forumului asociaţiei spune că la Centrul Medical Dacia i s-a perceput 1.000 euro coplată. “La Dacia Medical Center, FIV este 2.500 euro, statul dă 1300+200 la finalizare, diferenţa până la 2.500 o plătim noi, plus analizele şi tratamentul”, spunea pe forum, în urmă cu câteva zile, una dintre paciente.

Utilizatoarele forumului spun că şi la Sibiu li s-a perceput o taxă, însă clinica a renunţat la aceasta după ce mai mulţi pacienţi au sesizat Ministerul Sănătăţii.

Pe lista celor şase unităţi sanitare acceptate în program se numără şi Spitalul Judeţean Cluj, însă nu există semnale că pacientelor li s-a cerut coplată la depunerea dosarelor.

Clinicile care cer bani riscă excluderea

Conducerea Ministerului Sănătăţii precizează că unităţile sanitare publice sau private admise în programul de fertilizare in vitro şi embriotransfer riscă excluderea din acest program dacă percep co-plată de la pacienţi pentru derularea procedurilor de fertilizare in vitro. “Am primit mai multe sesizări din partea cuplurilor care au început să depună dosarele medicale pentru a putea accesa programul. Acestea semnalează perceperea de către unele centre medicale a unor taxe suplimentare pentru derularea procedurilor de fertilizare in vitro. Am cerut să fie analizate toate aceste sesizări şi, dacă se dovedeşte că unităţile percep taxe, nejustificat, acestea vor fi sancţionate şi excluse de la derularea programului”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Programul a început pe 1 iunie

Conform Serviciului de Presă al Ministerului Sănătăţii, începând cu 1 iunie, în premieră, a demarat programul de fertilizare in vitro şi embriotransfer, în cadrul căruia se asigură, gratuit, fondurile necesare realizării procedurilor de fertilizare in vitro pentru cuplurile infertile.

Conform Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 765/2011, art 7, alin e), unităţile sanitare implicate în program au obligaţia de a prezenta o declaraţie pe propria răspundere privind neperceperea, de la cuplurile incluse în subprogramul FIV/ET, a coplăţii pentru activităţile specifice.

Unităţi sanitare acceptate în program, la data de 15 iunie 2011:

- Spitalul de Obstetrică Ginecologie prof. dr. Panait Sârbu din Bucureşti

- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca

- Centrul Medical Vivamed Braşov

- Centrul de Reproducere Umana Asistata Gynatal SRLTimişoara

- Centrul de Fertilizare in vitro SC Polisano SRL Sibiu

- Centrul Medical Internaţional Dacia Bucureşti