monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consiliul Județean anunță continuarea lucrărilor la Centrul de Deșeuri. Nu spune CINE PLĂTEȘTE GREȘELILE?!

Consiliul Judeţean Cluj a demarat procedura de atribuire a contractului de lucrări pentru continuarea şi terminarea lucrărilor aferente Zonei Tehnice (Fidic Galben) a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID).

Astfel, Consiliul Județean demarează procedura pentru atribuirea contractului de continuare a lucrărilor în condițiile în care lucrările executate până acum au fost considerate necorespunzătoare și au ridicat mai multe probleme legate de siguranța mediului (defecte de etanșitate la fundul celulelor de depozitare și riscul ca levigatul să să se infiltreze și să contamineze pânza freatică). Practic, noul executant al lucrărilor este pus în situația de a remedia lucrările efectuate realizate de firma Napoca și care nu pot fi decontate de UE. Remedierea ar urma să fie executată fie din banii constructorului, fie să fie facturată ulterior CJ, dar să fie plătită ulterior tot din bani publici.  

Reprezentanții CJ Cluj precizează că în urma avizului favorabil al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Consiliul Judeţean a publicat pe SEAP documentaţia de atribuire a contractului vizând „Continuarea şi terminarea lucrărilor aferente zonei tehnice compuse din Staţia de tratare mecano-biologică şi staţia de sortare cu infrastructura adiacentă din cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj - proiectare şi execuţie”.


“Obiectul contractului constă în continuarea şi terminarea lucrărilor aferente Zonei Tehnice a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), cunoscute şi ca „Fidic Galben” şi care constau în realizarea unei Staţii de sortare, a unei Staţii de tratare mecano-biologică, respectiv a drumurilor din incintă, a unor platforme, reţele şi împrejmuiri. În concret, în cadrul Staţiei de Sortare vor fi realizate o hală de sortare cu o suprafaţă de 5.040 mp şi o hală de depozitare temporară în suprafaţă de 560 mp. Totodată, în cadrul Staţiei de tratare mecano-biologice vor fi amenajate o zona de recepţie deşeuri în suprafaţă totală de 1534 de mp, o zonă de pre-tratare/tratare mecanică în suprafaţă totală de 1.410 mp deservită de două unităţi de tratare a aerului poluat pentru reţinerea prafului şi două biofiltre pentru dezodorizare, o platformă de compostare/tratare biologică în suprafaţă de 11.300 mp, o zonă de rafinare în suprafaţă de 347 mp, respectiv o clădire administrativă în suprafaţă de 83 mp”, spun reprezentanții CJ Cluj.  

Valoarea estimată fără TVA a acestui contract este de 35.509.541,84 lei, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 18 noiembrie 2015, ora 9.00.


Reprezentanții CJ mai spun că în ceea ce priveşte edificarea Depozitului ecologic de deşeuri, inclusiv facilităţile conexe, ca parte integrantă a CMID, documentaţia de atribuire şi a acestui contract este în curs de finalizare, urmând a fi încărcată în S.E.A.P. şi transmisă spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în cursul săptămânii viitoare.

Vă reamintim, lucrările se află în atenția DNA. Acestea ar fi trebuit să fie finalizate la sfârșitul anului trecut. Nefinalizarea centrului de deșeuri a aruncat Clujul într-o criză a gunoaielor, ajungându-se ca gunoiul să fie stocat la Oradea tot pe banii clujenilor.