monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Anunţat cu surle şi trâmbiţe, protestul faţă de “islamizarea României” a fost unul RATAT

Ceea ce trebuia să fie un protest amplu unde organizatorii anunţau că peste 200 de persoane vor participa sâmbătă la Cluj-Napoca la un miting de protest faţă de cotele obligatorii de refugiaţi impuse de Uniunea Europeană, dar şi faţă de construirea unei moschei în Bucureşti, organizatorii numind manifestarea "Miting faţă de islamizarea României”, s-a dovedit un eşec total.

Cu toate că organizatorii au cerut şi obţinut de la Primăria Cluj-Napoca autorizaţie pentru un miting care ar fi trebuit să se desfăşoare între orele 16.00 – 20.00 pe platoul din faţa Sălii Sporturilor ”Horia Demian", la faţa locului, sâmbătă, doar cinci persoane şi-au făcut apariţia.

Organizatorii manifestării au anunţat pe reţelele de socializare că mitingul va fi unul prin care se va protesta faţă de cotele obligatorii de refugiaţi impuse de UE, dar şi faţă de construirea unei moschei în Bucureşti.


Potrivit sistemului provizoriu de cote aprobat, în 22 septembrie, de Consiliul JAI, România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia.