monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Procurorii au descins la Primăria Cluj-Napoca. DNA: Există suspiciunea unor fapte de corupţie în perioada 2013-2015. Reacţia lui Emil Boc - FOTO

Procurori ai DNA - Serviciul Teritorial Cluj fac verificări, miercuri dimineaţă, la Primăria Cluj-Napoca, la Direcţia Tehnică, fiind solicitate copii după documente şi contracte încheiate între municipalitate şi SC Coral Impex, firmă care se ocupă de deratizare şi dezinsecţie.

emil boc si virgil porutiu

Procurori de la DNA Cluj, însoţiţi de jandarmi, s-au prezentat, miercuri dimineaţă, la sediul Primăriei Cluj-Napoca, făcând verificări la Direcţia Tehnică a instituţiei.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că un procuror din cadrul DNA Cluj a depus o cerere prin care solicită să i se pună la dispoziţie copii după hotărâri de Consiliu Local, contracte de prestări servicii, contracte de sponsorizare încheiate între municipalitate şi SC Coral Impex, firma care se ocupă de deratizare şi dezinsecţie.


Direcţia Tehnică este condusă de Virgil Poruţiu.

Potrivit unor surse a fost sigilat biroul șefului de la Serviciul Spații Verzi, iar şeful Serviciului, Vasile Moldovan a fost chemat de urgență să se se prezinte la Primăria Cluj-Napoca, pentru a asista la percheziția din biroul acestuia.


Comunicatul DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2013 - 2015.

În cursul zilei de 07 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 32 de locații situate în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.


În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Ce spune primarul

“În baza ordonanţei trimisă de DNA Cluj - Serviciul Teritorial  au fost solicitate Primăriei să fie predate mai multe documente legate de contractul cu firma SC Coral Impex SRL. Este vorba de hotărârea de Consiliu Local din 2006, hotărârea de prelungire a contractului din 2010, execuţia şi dosarele care vizează plăţile dispuse, procesele verbale, verificarea lucrărilor, recepţia zilnică şi finală, situaţiile privind raportările aferente, înscrisurile privind conţinutul imobilelor şi suprafeţele care fac obiectul acţiunii de dezinsecţie, deratizare şi contractele de sponsorizare încheiate între Coral Impex şi Primăria municipiului Cluj-Napoca. Se precizează în acest document că este vorba de suspiciuni cu privire la cercetarea unor posibile fapte de corupţie săvârşite de către funcţionari ai administraţiei publice locale. Asta este ceea ce am primit. Asta este ceea ce am dat mai departe la instituţiile statului cu privire la cele solicitate. Mai multe date nu am. Contractul a fost încheiat în 2006, s-a prelungit în 2010. Eu nu am fost aici în 2010, dar bănuiesc că dacă nu era legal nu se putea prelungi. A fost o hotărâre de Consiliu Local cu toate procedurile aferente. Din câte văd eu aici este o chestiune care ţine de suspiciuni de fapte de corupţie săvârşite de către anumiţi funcţionari ai administraţiei publice locale. Nu ştiu la ce anume se referă, dar aceste suspiciuni există şi se cercetează. Când voi avea mai multe date vă voi informa. Acestea sunt informaţiile pe care le am la dispoziţie în acest moment”, a declarat Emil Boc.