Actualitate
Oraş multicultural, caut toleranţă
Clujul este un oraș multicultural, pregătit pentru străini de toate națiile mai puțin pentru cele pe care deja le are. Situația romilor și a maghiarilor nu reprezintă o noutate pentru nimeni, face parte din oraș și a devenit un paradox: toată lumea o ştie dar nimeni n-o discută. Dar ce întâmplă cu cei mici, care primesc cei 7 ani de acasă cu rele și bune, cu stereotipurile de odinioară dar fără să știe ce înseamnă sau de unde vin? Cum justificăm această prelungire a discriminării în fața lor?
În 2015, un studiu al organizației Equinet European Network of Equality Bodies afirma că discriminarea bazată pe etnicitate rămâne cea mai mare problemă la nivel european cu un procentaj de 64%. Același studiu susține că 63% dintre respondenți nu ar avea o problemă dacă unul dintre colegii lor de muncă ar fi rom, totuși abia 45% dintre participanți ar accepta ca fiica/fiul lor să fie implicat într-o relație cu cineva care aparține etniei rome.
Trei tinere din Cluj-Napoca pentru care egalitatea este modul de raportare la viaţa de zi cu zi, au iniţiat un proiect prin care încearcă constant să schimbe percepţiile şi mentalităţile în trei sate din judeţul Cluj, unde locuiesc deopotrivă români, maghiari şi romi.
Interacţiune fără culoare
Pornind de la problema lipsei de comunicare între etnii, tinerele, care în prezent lucrează la Centru de Voluntariat Cluj-Napoca (CVCN), au dezvoltat proiectul ”Voluntariatul o punte între etnii” cu intenția de a apropia comunitățile în care locuiesc etnici români, maghiari și romi.
Programul vizează comunele Florești, Sânpaul și Tureni și se centrează asupra copiilor din clasele primare. Au creat cluburi culturale în cadrul școlilor în care copiii pot participa la diferite activități care încurajează interacțiunea socială indiferent de culoarea persoanei de lângă.
Pe lângă aceasta, copiii învață despre Europa, despre ţările pe care le cuprinde, cum să facă origami, dar cel mai important, învață cum să lucreze în echipă cu copii de diferite vârste și contexte.
CVCN implică atât voluntari locali cât și străini, veninți prin Serviciul de Voluntariat European (SEV). ”A fost extraordinar. Asta contează, copiii să rămână entuziasmați și fericiți, să vedem zâmbetul pe fața lor. Am fost câte un voluntar internațional și unul local și cumva a trebuit să vorbim trei limbi: româna, engleza și limba copiilor. Nu contează ce naționalitate ești, diferențele astea nu ar trebui să se facă, în special între copii pentru că ei sunt nevinovați”, spune Mihaela, o voluntară locală.
Învăţaţi de mici să se urască
Ioana Bere (27 de ani), una dintre coordonatoarele proiectului, că proiectul a început de la “dorința noastră de a ne extinde și de a crea contexte de formare non-formală și pentru copiii din afara Clujului”.
“Am ajuns la concluzia că în Cluj copiii au multe oportunități, iar zona rurală e un pic uitată, iar atunci ne-am dorit să venim cu voluntari și să efectuăm activități și aici. Am căutat comunități care au o componentă semnificativă de romi și de etnici maghiari pentru că ne-am dorit să dezvoltăm un mic program de educație multiculturală. Prin jocuri și activități ludice să-i punem pe copii să interacționeze într-un mod pozitiv. În ideea că dacă ne cunoaștem și ne împrietenim o să ne fie mult mai greu să ne urâm la un moment dat”, spune Ioana.
Reprezentanții primăriilor implicate în program au însoțit coordonatorii CVCN la un training în Norvegia tocmai pentru a învăța despre abordări diferite, pentru a schimba puțin paradigma. Ba mai mult, în vară, reprezentații administrației locale au participat la un curs despre multiculturalitate și despre gestionarea comunităților multietnice cu scopul de a crea contexte în care aceste comunități să interacționeze în mod pozitiv. Urmează să organizeze și niște cursuri și pentru asistenții sociali.
De ce au dezvoltat copiii o atitudine ostilă?
Ioana crede că educația este singurul mod prin care se poate evita atitudinea discriminatorie și ostilă dintre etnii.
”Am încercat să sădim cumva ideea asta în ei, că indiferent de culoare, etnie, vârstă etc. toți suntem egali și să încercăm să ne bucurăm de asta. Ne-a fost destul de ușor de fiecare dată să scoatem în față particularitățile culturii românești, ale culturii maghiare, dar trebuie un pic de tact în abordarea culturii rome pentru că mulți dintre ei se simt rușinați în prima fază să zică că sunt țigani, să își asume asta. Treptat am reușit să facem să nu mai fie un tabu discuția asta despre cultura de proveniență, care cred eu, e un absolut prim pas. Pentru mine e foarte mult dacă ei personal trec peste niște prejudecăți. Dacă la început nu voiau să se țină de mână pentru că erau de etnii diferite, acum o fac. Pentru mine ăsta e un progres. Când se întâmplau chestii de genul mă puneam eu între ei și îi luam de mână, iar lângă mine voiau să vină”, spune Ioana.
Puterea exemplului contează cel mai mult în încercarea de a schimba niște prejudecăți. ”Simplu fapt că ei petrec timp într-un mediu în care e normal să interacționăm, să ne ținem de mână, să ne distrăm toți asta sădește ceva în ei, să nu le vină atât de ușor să discrimineze pe criterii etnice data viitoare”, a mai spus tânăra.
Ioana mai are două colege cu care organizează aceste evenimente, și ele, la rândul lor învață cum să coordoneze voluntarii mai bine, să le înțeleagă nevoia de învățare, dar în același timp înțeleg și cum să combine asta cu necesitățile comunității și cu cele ale Centrului de Voluntariat.