monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident rutier grav! Pieton LOVIT de un şofer RUPT de beat

Un accident rutier grav a avut loc la data de 16 octombrie, în jurul orei 14:00, în Cluj-Napoca, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Poliţiştii l-au identificat pe un şofer care după ce a lovit un pieton a părăsit locul accidentului. După ce l-au prins, s-a constatat că se afla sub influenţa alcoolului.

Un conducător auto în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe strada Eroilor din municipiu, înspre strada Dorobanţilor, a surprins şi accidentat o femeie de 65 de ani, din Apahida, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii. Ulterior impactului, șoferul a părăsit locul producerii accidentului.


„Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, la scurt timp a fost identificat conducătorul auto, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 57 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Fiind testat cu aparatul etilotest, a reieșit că acesta se afla sub influența alcoolului”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Articol scris de Adina Pentiuc, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II