monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Învățătoarea ISTERICĂ de la Liceul de Muzică și-a RECUNOSCUT vina. A fost pedepsită cu 5 luni de închisoare cu amânare și muncă în folosul comunității

Învățătoarea de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca care a fost înregistrată în timp urla și îi jignea pe elevi a fost condamnată la 5 luni de închisoare cu amânare și 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Învățătoarea Monica Chiorean a fost acționată în judecată de părinți și a primit o pedeapsă de 5 luni de închisoare cu amânare și 60 de zile în folosul comunității pentru purtare abuzivă, informează postul de televiziune Digi24 în jurnalul orei 14:00.

Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.


Învăţătoarea a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecatoria Cluj- Napoca.


Citește și:

Învăţătoarea ISTERICĂ de la Liceul de muzică Sigismund Toduţă s-a întors la clasă. Ce așteaptă autoritățile, elevi loviți, bătuți, torturați?


Vă mai amintiţi de învățătoarea ISTERICĂ de la Liceul de muzică „Sigismund Toduță”? „Mă, tu eşti nebun la cap? Jumătate de creier ce eşti”. Directorul liceului şi-a dat demisia

AUDIO - Ascultă în ce TEROARE sunt „educaţi" ELEVII de la liceul de muzică din Cluj 


Învățătoarea a fost înregistrată când a făcut o criză de nervi împotriva unui elev, care a încurcat niște socoteli la ora de matematică. Timp de două minute, învățătoarea zbiară la bietul copil și îl face în fel și chip după care le spune celorlalți elevi să-i dea „trezirea” copilului.

„Mă tu ești nebun la cap, unde dracu ai văzut, de ce scrii zero mă băiatule? Pune zero la rezultat. Mă tu ești normal la cap? Mă tu ești normal la cap, tu ești întreg? Unde dracu ai văzut pus acolo? Tu nu ești în stare să urmărești o dată cu noi? Mă tu ești normal, mă băiatule? Tu nu îți poți reveni la ritmul colegilor tăi? Du-te naibii în pregătitoare. Du-te în grădiniță. Pleacă în pregătitoare! Incapabil să te concentrezi. Toți sunt acolo, dar el e pe nicăieri. A scris trei imbecilități pe prima coloană. Mă băiatule, tu ești întreg? Unde îți stă mă capul? Vino dracului la catedră să te păzesc ca pe un copil mic. Jumătate de creier ce esti! Adu-ți scaunul să fii supravegheat ca bebelușii. Bebeluș!”, a spus învățătoarea.


Elevul de șapte ani a scris pe caiet în fața cifrei 4, câte un zero. De aici a pornit furtuna învățătoarei care vrea ca toți elevii din clasa ei să fie premianți la olimpiadele naționale.

Criza de nervi a continuat și după ce elevul a mers la catedră. „Tu dormi noaptea? Că văd că sforăi aici, fără sunet. Unde am scris noi 01, 02 și 04? Tu notezi numere de telefon? Că mi-oi vărsa plămânii aici pe masă, de mi-a țâșni sângele din gât! Să mor eu dacă înțeleg ce vrei să spui. După ce vii la școală dacă nu știi unde ești? După ce vii? Ca să ai de unde merge acasă? Păi stai acasă și nu mai veni”, a mai spus învăţătoarea.

După acest moment, elevii din clasă au fost puși de învățătoare să îl ironizeze pe bietul copil care nici nu mai știa ce i se întâmplă.

„Dați-i trezirea, vă rog, de trei ori! Poftiți”, le-a spus învățătoarea copiilor. Automat, elevii au strigat: „Trezește-te!”. Nemulțumită, învățătoarea a mai poruncit: „Încă o dată”, în timp ce colegii elevului i-au mai dat trezirea de două ori.

Citește și:

Profesorii teroare de la Sigismund Toduţă