monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul și Berlinul se întâlnesc prin artă în Gara Mică -FOTO

Pentru o săptămână, gara mică din Cluj-Napoca, locul unde în trecut se întâlneau cei care aveau de parcurs drumuri scurte pe șinele Transilvaniei, se transformă în galerie de artă modernă. Până în 30 octombrie, gara este punct de întâlnire între 29 de artiști din Berlin și din Cluj.

Proiectul BerlinînClujClujînBerlin este inițiat de artiștii plastici Ștefan Ioan Botiș și Minor Alexander. Ștefan Ioan Botiș a fost plecat în Berlin pentru o vreme și revenind în Cluj, a decis că trebuie creată o conexiune artistică între aceste două culturi. "Există mulți artiști din Cluj în Berlin și zero artiști din Berlin în Cluj. Tocmai de aceea, mi-am propus să creez o punte care merge în ambele sensuri", a declarat acesta.

Expoziția este organizată în parteneriat cu AiciAcolo Pop Up Gallery, o galerie care organizează în spații nefolosite din oraș evenimente culturale în scopul de a le reactiva, de a le readuce în ochiul publicului clujean.


"Scena artistică de aici este una foarte tânără, fapt datorat și contextului universitar. La fel și în Berlin. Acolo este locul în care se adună foarte mulți tineri artiști, locul unde toți cei care se apucă de artă vor să ajungă. E interesant să faci o legătură între ei, nu cu scopul de a compara, ci mai degrabă de a aduce împreună niște practici artistice. E un stil de artă care împrospătează locul", a afirmat Flaviu Rogojan, coordonatorul galeriei.

Expoziția BerlinînClujClujînBerlin face parte din proiectul Com’On Cluj-Napoca și a fost realizată în contextul susținerii candidaturii orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.


 

Loredana Bertișan, studentă în anul II la Departamentul de Jurnalism, FSPAC, UBB


Foto: Loredana Bertișan