monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Festivalul Naţional de Teatru pentru Adolescenţi STAGE, la a şasea ediţie: Patru zile de teatru cu 160 de actori liceeni

Fundaţia Părinţi din România, filiala Părinţi Clujeni, organizează în perioada 05–08 noiembrie, cea de a şasea ediţie a Festivalului Naţional de Teatru al Bunei Dispoziţii, STAGE 2015.

„Festivalul Naţional de Teatru pentru Adolescenţi, STAGE. Festivalul Bunei Dispoziţii” se desfăşoară la Cinema Mărăşti din Cluj-Napoca.

Festivalul concurs STAGE îşi proune să adune pe scena clujeană peste 160 de actori liceeni din 14 oraşe din ţară. Evenimentul este deschis publicului clujean cu intrare liberă.


Evenimentul se adresează iubitorilor de teatru, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, iar scopul acestuia este de a încuraja şi sprijini tinerii să participe activ la activităţi extraşcolare creative precum teatrul, care să îi ajute în dezvoltarea lor personală, dar mai ales care să vină ca o alternativă utilă şi distractivă de petrecere a timpului liber.

Festivalul este un eveniment caritabil şi  susţine proiectul funcţionării call centrului pediatric „PEDITEL 1791. Urgenţe şi sfat medical pediatric prin telefon, non stop”.


În cadrul celei de a şasea ediţii a festivalului concurs STAGE, se vor acorda următoarele premii:

- Marele Premiu al Festivalului STAGE.


- Premiul pentru interpretare feminină într-un rol principal.

- Premiul pentru interpretare feminină rol secundar.


- Premiul pentru interpretare masculină în rol principal.

- Premiul pentru interprtare masculină în rol secundar.


- Premiul pentru Regie.

- Premiul pentru Scenografie.

- Premiul Juriului.

- Premiul de Popularitate acordat prin vot de către spectatori.

Deschiderea oficială a festivalului va fi  joi, 5 noiembrie, de la ora 10:00, la Cinema Mărăşti.

În cadul festivalului STAGE vor participa 14 trupe de teatru amator:

Liceul Teoretic ”Ioan Slavici Panciu”, Trupa de teatru PROTHA
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj Napoca, VICEVERSA
Palatul Copiilor Cluj, GENESIS
Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, PerformACT
Colegiul Naţional ”Inochentie Micu Clain”, Blaj, COMEDIA AMBULATORIA
Colegiul Tehnic „Al.I.Cuzaˮ , Bârlad, ART CUZA
Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ, SCENIC
Liceul Teoretic “Adam Müller Guttenbrunn”, Theater AMG
Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, TRUPA FLORA
Colegiul Naţional ”Radu Greceanu”, Slatina, REGE
Liceul Reformat ”Lorantffy Zsuzsanna”, Oradea, KAMELEON
Liceul Teoretic ”Nicolae Jiga”, Tinca, Bihor, Trupa De Teatru Și Film ”ACTORI AMATORI” TINCA
Liceul Ortodox ”Sfântul Nicolae” Zalau, SEMINARIA
Colegiul Naţional ”Preparandia Dimitrie Tichindeal” Arad, ACT4FUN

Etichete: elevi liceeni teatru