monitorulcj.ro Menu
Actualitate

"Corupţia, indiferenţa şi lăcomia ucid toată România"

Peste 25.000 de oameni au cerut ieri demisiile primarului Cristian Popescu-Piedone, ministrului Gabriel Oprea şi premierului Victor Ponta, pentru tragedia din clubul Colectiv. În perioada următoare, și la Cluj-Napoca se anunță proteste în semn de respect față de tragedia din Clubul bucureștean Colectiv.

Foto Radu Tuță, Agerpres

Ajunși în faţa Guvernului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de zeci de jandarmi, care le-au oprit înaintarea spre clădire. Ulterior s-au îndreptat înspre Ministerul de Interne, unde au fost mobilizați peste 100 de jandarmi, iar mai târziu înspre Primărie.   

Pe drum, protestatarii au întâlnit o maşină de pompieri şi au început să strige: "Cinste lor, cinste pompierilor", iar aceştia le-au răspuns la scandări cu sirena.


De asemenea, le-au strigat celor aflaţi în maşini pe bulevard "Şi voi aveţi copii".

Oamenii au mai strigat "Ruşine să vă fie", "Demisia", "Piedone nu uita, a venit şi vremea ta", "Jos Oprea", "Jos Ponta", "Piedone asasin, Oprea asasin", "Toate partidele politice, aceeaşi mizerie", "Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă", "Ultima soluţie, înc-o revoluţie".


Ei au venit cu steaguri naţionale, poze cu tinerii decedaţi în incendiu şi cu pancarte pe care scrie "Corupţia ucide", "Corupţia, indiferenţa şi lăcomia ucid toată România", "Politicieni, toţi sunteţi vinovaţi de masacrarea României".

Majoritatea au spus că au venit în piaţă pentru a manifesta împotriva indiferenţei şi coprupţiei din rândul autorităţilor, care duc la tragedii.