monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum au încercat unii lideri să confişte protestele de la Cluj: “Cu steaguri în mâini aproape îngheţate am uitat de ce am ieşit din casă”

Unul dintre participanţii la protestele de vineri din centrul Clujului a povestit pentru Monitorul de Cluj cum unii lideri ai comunităţii clujene ar fi încercat să confişte manifestarea şi că pe străzile oraşului “a domnit haosul şi dorinţa de afirmare a unora”.

Andreea Ciutacu povesteşte că din cauza unor “diverse personaje” o parte din cei care au ieşit aseară în stradă a uitat pentru ce protestează.

“Din păcate, manifestaţiile noastre se încearcă a fi acaparate şi asumate de diverse “personaje” ale comunităţii locale clujene. Aseară a domnit haosul şi dorinţa de afirmare a unora, care se "autoproclamau" lideri ai celor ieşiţi din case... A fost trist, o parte din noi a uitat motivul întâlnirii şi ieşirii din case, alţii, încă conştienti de acest lucru, am asistat cu furie, înfriguraţi şi revoltaţi pe cei ce au iscat certuri nelalocul lor din orgolii şi alte motive personale... E păcat, nu de asta avem nevoie în aceste momente. Diversiunile, certurile, luptele aşa-zisilor «lideri», nu au ce căuta printre noi. Dacă nici acum nu se poate renunţa la asemenea «bătălii», atunci când? Unde e solidaritatea aia ce ne-a scos, iniţial, din case? Unde ar trebui să se reverse, de fapt, toată revolta noastră? Îmi doresc să nu ne pierdem şi să nu fim asupriţi de această ură sau dorinţe personale ale unora, care nu coincid cu motivaţia şi scopul ieşirii noastre în stradă”, spune tânăra.


“Oameni buni, toţi suntem egali, toţi avem dreptul să ne exprimăm în aceeaşi măsura doleanţele, la fel ca şi alţii! Nu trebuie, în schimb, să cădem în plasa manipulării acestor oportunişti dornici de diverse lucruri! Am strigat în cor, în miez de noapte, cu steaguri şi bannere în mâini aproape îngheţate, cu sufletele pline de durere şi voinţă, totodată, «România, trezeşte-te!», însă noi ne-am trezit sau doar avem impresia? Acceptăm trataţia «medicamentoasă» a acestor indivizi? Trist şi mare păcat... #Colectiv înseamnă unitate, solidaritate, egalitate, nicidecum lideri ce se autoproclamă, ce vor să fie ei în faţă. Nu suntem o turmă de oi ce îşi urmează pastorul, exclus! Solidari şi uniţi până la capăt! P.S: Odihneşte-i, Doamne, pe cei care s-au dintre noi, şi ai grijă de cei aflaţi în suferinţă!”, a mai precizat Andreea Ciutacu.

Vineri seara, peste 2000 de persoane au protestat în centrul oraşului Cluj-Napoca.


Participanţii la miting s-au adunat în jurul orei 19.00, în Piaţa Unirii, după care au pornit în marş pe Bulevardul Eroilor spre Piaţa Avram Iancu, unde s-au oprit în faţa Catedralei Mitropolitane pentru scurt timp şi au decis să se îndrepte spre cartierul Mănăştur, cel mai mare din oraş.

Oamenii au avut steaguri tricolore şi bannere cu mesaje precum: ”Reset România”, ”Niciun guvern nu ne reprezintă. Fără autoritate. Fără ierarhie”, ”Viitorul are autor Colectiv”. De asemenea, ei au scandat şi la adresa partidelor politice "Toate partidele fură prin rotaţie”.


Pe traseul spre cartierul Mănăştur, aflat la aproximativ trei kilometri de centrul oraşului, manifestanţii s-au oprit şi în faţa Primăriei, după care au trecut prin Complexul Studenţesc Haşdeu, unde au făcut apel către studenţi să li se alăture: ”Ieşiţi cu noi, luptăm pentru voi”, ”Ieşiţi din cămine, aşa nu mai ţine”, ”Nu staţi, nu staţi, veniţi să luptaţi”. 

Studenţii nu s-au alăturat însă protestului, astfel că participanţii au continuat drumul spre cartierul Mănăştur, iar la întoarcerea spre Piaţa Unirii, numărul acestora scăzuse la jumătate. În piaţă, au mai ajuns doar 200 de persoane, care au îngenuncheat în faţa altarului amenajat acolo, au rostit ”Tatăl Nostru” şi au mai aprins candele în memoria victimelor de la Clubul Colectiv.


La Cluj-Napoca a fost cea de-a treia seară consecutivă de proteste.