monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trupa Voltaj va susține un concert simfonic la Cluj-Napoca. Încasările vor fi donate victimelor de la Colectiv

Trupa Voltaj va susţine, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pe 3 decembrie, concertul „Din toată inima simfonic”, alături de o orchestră formată din 45 de muzicieni, iar încasările vor fi donate celor aflaţi în suferinţă în urma tragediei din clubul Colectiv.

Concertul de la Cluj-Napoca al formaţiei Voltaj este, potrivit unui comunicat remis Mediafax, cea mai mai mare producţie a unei formaţii româneşti. Este un eveniment muzical în care hiturile trupei vor fi cântate într-o manieră inedită, alături de o orchestră simfonică.

„Cu toate că, iniţial, ne doream ca banii strânşi din vânzarea biletelor de la Cluj să fie donaţi către copii, în urma evenimentelor de la clubul Colectiv, ne-am hotărât ca aceştia să ajungă la cei afectaţi de tragedie. Ne pare rău pentru tot ce s-a întâmplat şi suntem cu sufletul alături de ei”, a spus Călin Goia, solistul formaţiei Voltaj.


Biletele se vând la preţurile de 20 de lei si 40 de lei, fiind disponibile la casieria Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, în reţeaua magazinelor Germanos, Vodafone, Orange, Inmedio, Domo, la oficiile Poştei Române, în librăriile Cărtureşti şi Humanitas şi online, pe eventim.ro şi bilete.ro.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv din Bucureşti au decedat 26 de persoane, iar în drum spre spital a mai murit o persoană. În 13 zile de la tragedie au decedat alte 27 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi seară, la 54.