Actualitate
Creaţii inedite, pline de culoare, la Gala UAD 2011
Câteva sute de persoane au participat sâmbătă seara la unul dintre evenimentele deja consacrate din domeniul modei clujene - Gala UAD.
28 de colecţii inedite realizate de absolvenţii şi masteranzii Universităţii de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca au fost prezentate sâmbătă seara la Grand Hotel Italia, în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Galei UAD Fashion Design.
Gala UAD – Fashion Design reprezintă deja un eveniment consacrat în peisajul învăţământului universitar artistic din România, creând un cadru optim pentru prezentarea, expunerea şi susţinerea lucrărilor viitorilor artişti care vor îmbogăţi imaginea artei şi a modei contemporane.
Colecţii dinamice
Gala UAD 2011 a început sâmbătă seara prin prezentarea a 20 de colecţii de Diplomă coordonate de lect. univ. drd. Elena Basso Stănescu şi prep. univ. drd. Lucian Broscăţean. În ordinea intrării în scenă, au fost prezentate colecţiile realizate de absolvenţii Violeta Ivăz (Emphatic Feeling), Estera Popescu (Incisions), Ana Lazăr (Shamanic Rituals), Călina Negruţ (Surreal shapes), Alexandra Danciu (Metamorphosis of the real - deliciul publicului – prichindeii in cizmulite de cauciuc), Maria Hriţcu (Geometric Reconfiguration), Andreea Boariu (Melting Pot - cea mai colorată şi dinamică prezentare, premiată şi de Henkel), Timea Bellevari (Turbulence), Alexandra Tămaş (Urban Tribes), Frişan Mirela (Network Dynamics), Silvia Găldean (Structural Surfaces), Mioara Buda- (Golden Goddess), Eszter Kovacs (Army of Navy Blues), Agnes Simon (Organic Whites – o colecţie inedită de rochii realizată din tricotaje), Irina Prepeliţă (Space Elevator), Andreea Toth (Time Capsule), Doina Pirău (Ethnic Vibes), Izabella Balint (Armuri Urbane), Ioana Davidoaia (Organic Knots) şi Alexandra Pop (Ephemerd Shapes).
Prezentările absolvenţilor UAD au fost urmate de o paradă de costume de baie realizate de Jolidon, din colecţia vară 2011. Apoi au intrat pe catwalk opt colecţii ale masteranzilor UAD coordonate de prof. univ. dr. Radu Pulbere şi lect. univ. drd. Elena Basso Stănescu.
Colecţiile masteranzilor prezentate în cadrul Galei au aparţinut designerilor Ovidiu Alexandru Pop (Parfum de criză), Teodora Visinescu (Conexiuni), Agota Tompos (Minimal Whites), Oana Lupşa (Draped Velvet – o colecţie de rochii insipirate din moda anilor 20, realizate din diferite tipuri de catifea), Veronica Frişan (Shaded Line), Constantin Broscăţeanu (Double Edge), Teodora Baciu (In Slow Motion – o colecţie impresionantă de rochii din materiale realizate de creatoare prin tehnica serigrafiei), Adel Zsigmond (Hybrid Clothes for the Homeless).
Designeri remarcaţi deja la evenimentele de profil
Elementul inedit al acestei ediţii a constat în faptul că majoritatea absolvenţilor sunt finalişti şi laureaţi în cadrul unor importante competiţii naţionale şi internaţionale. Astfel, trei masteranzi, respectiv Teodora Baciu, Ovidiu Pop şi Constantin Băbeanu sunt calificaţi în finala concursului Pasarela „Espoir Mode” 2011. Ioana Davidoaia şi Ana Lazăr au primit premiile I şi II în selecţia naţională a Concursului „Young Creative Chevrolet” 2011, iar şase studenţi din anului III – Găldean Silvia, Hriţcu Maria, Lazăr Ana, Negruţ Călina, Popescu Estera şi Tamaş Alexandra – s-au calificat în finala prestigioasei competiţii internaţionale Arts of Fashion 2011. Studenta Mirela Frişan s-a calificat în cadrul consursului E-Community and e-Design Contest for Fashion & Textile Students in Europe, iar studenta Mioara Buda este calificată în finala concursului HRD Awards 2010 – International Diamond Jewelry Competition.