monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cu un medic clujean ministru al Sănătăţii, un centru de arşi la Cluj nu este o prioritate pentru Guvernul Cioloş

Guvernul va finanţa anul viitor un program naţional pentru arşi, urmând să fie făcute investiţii în patru centre de profil la Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti, a anunţat miercuri premierul Dacian Cioloş.

"Am anunţat deja un program naţional pentru arşi care vizează investiţii în patru centre de arşi la Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Totodată, în cadrul Programului Naţional de Oncologie, (avem - n.r.) un subprogram de oncologie pediatrică cu o alocare preliminară de circa 2% din totalul bugetului de programe şi un program pentru asistenţă medicală dedicată nou-născutului prematur unde se are în vedere modernizarea secţiilor de terapie intensivă neonatală printr-o alocare de minim 3% din bugetul total de programe. Totodată, avem ca obiectiv să continuăm iniţiativele deja începute de investiţii tip green field, deci practic de la zero, privind trei spitale regionale la Cluj, Iaşi şi Craiova pentru care sunt alocate fonduri nerambursabile, fonduri europene de 320 de milioane de euro", a afirmat Cioloş, într-o conferinţă de presă la Guvern.

Monitorul de Cluj a scris despre faptul că municipiului Cluj-Napoca nu are centru de arşi. Pentru orice arsură cu suprafața mai mare de 15-20% din corp bolnavii se trimit la București. Mai mult, oraşul universitar este total nepregătit în cazul unei tragedii.