Actualitate
Un poliţist local din Cluj nu are timp să scrie amenzi pentru că este în pauza de masă. Omul legii a amendat o femeie în vârstă care a ajutat o altă persoană cu handicap să ajungă în apartamentul în care locuiește – VIDEO
O femeie, în vârstă de 65 de ani, a fost amendată de Poliția Locală Cluj Napoca pentru că a oprit câteva minute într-o parcare liberă, pentru a ajuta o persoană cu handicap să ajungă la domiciliu acesteia.
Incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13, în cartierul clujean Mărăști, pe strada Fabricii de Zahăr. Mariette Adam, în vârstă de 65 de ani, a ajutat o persoană cu handicap, imobilizată într-un scaun cu rotile, să ajungă la apartamentul în care locuiește. ”Ajut o persoană cu handicap de mai mulți ani, să își rezolve anumite probleme. Sâmbătă am dus-o cu mașina iar când ne-am întors acasă, am parcat mașina pe un loc liber, din faţa blocului în care locuieşte persoana respectivă. Am coborât scaunul cu rotile și apoi am ajutat-o să ajungă la apartamentul în care locuia”, povestește Mariette Adam, care este pentru persoana cu handicap un fel de asistent social, singura deosebire fiind că face totul din umanism, nefiind retribuită pentru acest ajutor, informează EVZ.RO.
La coborârea din bloc, pe parbrizul mașinii era o invitație la sediul Poliției Locale, pentru duminică seara, între orele 20 și 21. ”Eu am lipsit 10 minute. Am înțeles că un locatar nemulțumit a sunat la Poliția Locală și cei de acolo au venit foarte repede. Eu sunt femeie singură și m-am gândit că nu mă duc duminică seara la ora indicată. Vă spun sincer că mi-a și fost teamă. Așa că m-am dus imediat după ce am găsit invitația”, mai spune Mariette Adam.
La sediul Poliției Locale, doi polițiști mâncau cu spor și i-au spus femeii că nu au timp pentru scris procese verbale. ”L-am chemat și pe fiul meu că nu sunt obișnuită cu mersul pe la poliție. Când am ajuns la sediu ne-au spus că nu au timp și să venim duminică seara, la ora 21.00. Atunci, fiul meu a scos telefonul să îi filmeze cum mănâncă și cum se poartă cu un cetățean care le plătește salariu din impozitul lui. La scurt timp după asta au început să îmi scrie procesul verbal”.
Femeia mai spune că polițistul a refuzat să îi consemneze observațiile pe care le avea de făcut. ”Eu nu m-am supărat că m-au amendat deși puteau să nu o facă pentru că nu am dat în cap la nimeni. Am ajutat un semen de-al nostru care are nevoie de ajutor. M-am supărat pentru că polițistul a scris numai ce a vrut el în procesul verbal. A refuzat să scrie că nu sunt parcări destinate persoanelor cu handicap în zona respectivă. Totul mi s-a părut un abuz”, a mai spus Mariette Adam.
Pe înregistrarea video se poate vedea polițistul local care întocmește de zor procesul verbal în biroul lui, deși legea spune că acesta se întocmește la fața locului, chiar la momentul depistării contravenției.
Ca să pară mai uman, polițistul îi spune femeii că să aducă un certificat de handicap pentru că el nu vrea să fie "tâmpit" sau "măgar". ”V-am cerut să aduceți o hârtie pentru că vă iertam de amendă cu nu sunt tâmpit, că nu-s măgar. Nu mai unde să scriu mai multe observații în procesul verbal", i-a spus poliţistul local femeii.