OPINIE: De evitat în 2016

Le-ai putea spune că e bine să renunțe la politicianism (cultivarea interesului personal și de partid), la demagogie (promisiuni mincinoase), la propagandism (convingerea cu orice preț), la electoralism (guvernamental, parlamentar sau administrativ) etc. Ar avea sens, dar ar fi inutil, iar acceptabil (pentru ei) ar fi nu atât ca direcții de conduită morală, cât ca elemente de consiliere politică personalizată (de partid, persoană, candidat etc.), pentru câștigarea încrederii și a alegerilor. Bineînțeles că asta este deja o altă problemă, de discutat/analizat într-un alt context.

Jurnaliștilor, aflați pe cealaltă baricadă față de PR-iștii politici, le rămâne deci satisfacția și responsabilitatea de a se adresa (mai ales) și a convinge (cu predilecție) publicul, oamenii, cititorii, ascultătorii, telespectatorii. În sensul acesta, se poate discuta ce ar fi bine să facă, la ce să fie atenți, ce erori ar fi recomandat să evite în anul ce tocmai a început. Oamenii pot deveni sensibili la acest demers, politicienii numai dacă vor și dacă le folosește. Iată câteva lucruri care mi se par importante, în general, dar și pentru dublul an electoral ce tocmai l-am deschis.

1. Trebuie evitat imperativ absenteismul la vot, care nu este doar o atitudine anticivică și antidemocratică, ci, pur și simplu, antipatriotică, în sensul cel mai grav al cuvântului. Lăsăm deoparte că în țările dezvoltate prezența la vot este de peste 60-70% (Germania, Anglia). Uităm că absenteismul este vot în alb dat profitorilor și manipulatorilor politici. Ignorăm că lipsa la vot dăunează grav democrației, ca principiu, ca sistem. Dar e obligatoriu să conștientizăm că votul este o chestiune de educație (generală, democratică și politică), de responsabilitate (a fiecăruia în parte și a tuturor laolaltă) și de încredere (în forțele proprii, în puterea solidarității și a interesului comun). Criticilor și perfecționiștilor le-o„tăiem scurt”: democrația este cel mai puțin imperfect sistem politic dintre cele pe care le cunoaște omenirea. Trebuie doar să-i eludăm cu inteligență neajunsurile și să-i folosim cu luciditate oportunitățile. Restul e demagogie și neputință.

2. E necesar a fi învățat votul. Pare straniu (după un sfert de veac de democrație), dar românii nu (mai) știu să voteze (dacă au știut vreodată). Vorbind despre generațiile în viață, sub comunism, a fost practicat formalismul la vot (existau, de formă, alegeri, parlament, deputați etc. zdrobiți toți de puterea decizională a partidului comunist), după comunism, s-a practicat mimetismul la vot (s-au împrumutat, din societatea occidentală, formele democrației, fără a se umple de conținut). Acum putem spune că se practică impresionismul la vot (iertată să fie licența utilizată), adică votul emoțional, conjunctural, votul impresiei dominante, ignorându-se sau minimalizându-se votul ideologic (considerat perimat), cel doctrinar (lipsit de pregnanță) sau, pur și simplu, votul pragmatic, din interes strict (material, financiar, profesional, patronal, sindical). Numai astfel putem întâlni (la noi) milionari de stânga („caviar”), votați de patroni clientelari și de alți milionari etc., dar și fundamentaliști de dreapta, care toată viața au lucrat la stat, votați de semeni intelectuali mai puțin pricopsiți, de pensionari și sindicaliști.  

3. Trebuie evitată „căderea în adorație” politică. Toate experiențele recente ne arată ca o mare greșeală electorală admirația necondiționată și acceptarea necritică a oricărui personaj prezent de pe scena politică (fie că se cheamă Petre Roman, Ion Iliescu, Traian Băsescu, Victor Ponta etc.), toate au sfârșit ca eșecuri politice și dezamăgiri personale. Alesul de pe buletinul de vot nu trebuie transformat în idol, ci în colaborator sau aliat pragmatic în lupta existențială a fiecărui individ, nu ca personaj providențial, ci ca prestator public supus regulilor și vremelniciei. În politică, nu există și nu trebuie să existe zei „buni și răi”, eroii „noștri și ai lor”, ci numai purtători de interese, cât mai palpabile, cât mai vizibile, cât mai personale, capabili să le reprezinte.

4. Trebuie evitate, fiind la modă, pro-iohannismulde fudulie și anti-iohannismulde paradă. Și în general, personalizarea în politică. Obișnuiți, din proastă învățare, să raporteze toate lucrurile importante dintr-o țară la un singur om, oamenilor le este comod,din reflex, să acorde lauri și să descalifice pentru orice și să interpreteze totul în aceeași cheie. Or, Președenția este o parte o puterii, precum Guvernul și Parlamentul, și doar complementaritatea lor instituțională (nu neapărat personală) și concurența lor (câteodată) pot produce o politică pentru oameni.

5. Trebuie evitată o înțelegere greșită a lucrurilor.  Politica este o activitate necesară, costisitoare și care nu se face cu bani proprii. Dacă cel care ajunge la putere (și la resurse) nu este răsplătit/mulțumit, își va lua singur, însă o va face abuziv și discriminator. Așa au făcut toți și vor face toți în continuare. Nu trebuie blamați că vor mult, trebuie pedepsiți dacă iau prea mult, necuvenit și numai pentru ei. Iar sancțiunea se face prin lege aspră și prin vot.