monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O trupă de teatru francofon clujeană, cunoscută în toată Europa - GALERIE FOTO

Trupa de teatru Assentiment din Huedin are mai bine de 18 ani de activitate, timp în care a reprezentat județul Cluj la zeci de festivaluri naționale și România pe plan internațional.

Trupa de teatru francofon Assentiment a apărut din dorința profesorului de franceză și omului de teatru Alexandru Jurcan să ofere tinerilor din Huedin șansa de a avea acces la cultură, de a vedea lumea altfel.

”Assentiment a apărut dintr-o necesitatea provocatoare: motivația pentru însușirea limbii franceze, în concurență flagrantă cu extinderea limbii engleze. Pentru majoritatea tinerilor, activitatea teatrală înseamnă perioada cea mai fecundă a adolescenței. Teatrul francofon înseamnă cultură, comunicare, contacte”, spune Alexandru Jurcan, coordonatorul trupei Assentiment.


Scurt istoric

În anul 1996, Alexandru Jurcan era profesor de franceză la Liceul Teoretic ”O.Goga” din Huedin, unde lucrează și în prezent. Din dorința de a face artă, a înființat trupa de teatru, iar prima piesă pusă în scenă a fost ”Micul Prinț”. În acea toamnă a fost reprezentată la cel mai mare festival francofon pentru liceeni din Europa, în Arad.

”Aveam nevoie de un nume pentru trupă, așadar am deschis dicționarul la întâmplare, am văzut cuvântul Assentiment și am considerat că se potrivește. Nu e frumos să fii în asentiment cu cineva? Să fii în asentiment cu viața?” spune profesorul.


De-a lungul anilor, trupa a avut din ce în ce mai mulți doritori, trecând uneori de 20 de membrii. Au participat la festivaluri în Istanbul, Polonia, Ungaria, Germania, Franța, Italia, Austria, Olanda, Spania etc. Au fost puse în scenă o serie de spectacole în Huedin, Cluj-Napoca, Dej, Arad, Câmpia Turzii, Ploiești, Brașov, Sighișoara, Reghin, Iași etc.

De la fiecare festival s-au întors cu premii și trofee care sunt expuse în cabinetul de franceză al liceului.


Când teatrul înseamnă familie

Omul de teatru a încercat mereu să îi cunoască pe membrii trupei, individual, să le accepte defectele, să le promoveze calitățile, să își facă prieteni și să aibă încredere în ei.

”Dacă nu sunt grozavi într-o zi, eu oricum îi susțin. Niciodată nu le spun să renunțe. Niciodată nu am fost radical și nu am tăiat aripile.  Încrederea în sine a fiecăruia este importantă și apoi onestitatea. Trebuie  să aibă în ei simțul prieteniei și al întrajutorării. Să creadă că fericirea nu este ceea ce pot să îți dea alții. Tu trebuie să ai un echilibru format de tine și atunci asta este fericirea: acordul cu sine”, explică Alexandru Jurcan.


Mihai Gligan face parte din Assentiment de patru ani și, spune el, teatrul i-a oferit numeroase posibilități, printre care, cea mai importantă, o deschidere spre cultură.

”Am ales să merg la teatru fiindcă reprezintă o deschidere spre cultură, să îți faci prieteni, să scapi de rușine, să devii mai deschis, să vezi lumea, iar trupa ajunge să fie pentru tine o familie”, explică Mihai.


Assentiment a ajutat la formarea de valori

Datorită accesului spre o altă lume, spre cultură, spre ei înșiși, mulți dintre foștii membri ai trupei au ajuns să exceleze în viață.

Ioan Cortea, după patru ani de teatru a a decis că acesta este drumul pe care dorește să meargă în viață, a mers la București să studieze la facultate teatrul, iar în prezent face stand-up comedy.

Cătălin Mocan anul trecut a dat admiterea la Facultatea de Teatru Și Televiziune, reușind să intre printre  primii, cu toate că teatrul nu a fost subiectul principal studiat în liceu.

”Succesul lui Cătălin Mocan, care a fost șase ani în trupă și a avut un examen extrem de dur de admitere și a intrat al șaselea sau al șaptelea la buget, eu zic că a ridicat prestigiul trupei. Nu fiindcă toți din trupă trebuie să dea la teatru, ci fiindcă tocmai mi-a spus că atelierele de la toate festivalurile l-au ajutat enorm”, spune Alexandru Jurcan.

Mulți alții, îndrăgostindu-se de limba franceză și ceea ce înseamnă această cultură, au plecat în Franța. Alții au ajuns profesori de franceză, au publicat cărți, au păstrat o legătură cu cultura pe care a le-a insuflat-o dragostea pentru teatru și pentru Assentiment.

În prezent, Alexandru Jurcan alături de trupa sa lucrează la o nouă piesă cu care vor reprezenta județul Cluj la un festival de teatru francofon în Pécs, Ungaria.

 

 

Etichete: huedin teatru