monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii se opun peticirii clădirilor degradate din centru

Acţiunea Primăriei de a elimina elementele periculoase de pe clădirile vechi din centru a stârnit reacţii în mediul online.

Foto arhivă

Nu toţi clujenii sunt mulţumiţi de acest demers al autorităţilor locale şi cer oprirea imediată a acestei acţiuni, prin intermediul unei petiţii. Autorul petiţiei consideră că imobilele sunt distruse prin aceste intervenţii şi este nevoie de consolidarea clădirilor cu ajutorul specialiştilor. “Opriți imediat distrugerea clădirilor istorice din Cluj! Cu ajutorul specialiștilor contribuiți la securizarea clădirilor, astfel încât elementele de construcție valoroase să fie salvate. Formați o comisie din reprezentanți ai proprietarilor, profesioniștilor, și din membrii Consiliului Local pentru a preveni îmtâplările similare de vandalism. Siguranța cetățenilor și protecția patrimoniului construit din Cluj merită o atenție specială!”, scrie în petiţie.

Documentul a fost postat în mediul online, miercuri şi în câteva ore s-au adunat peste 550 de semnături. O parte din cei care îl susţin pe iniţiatorul petiţiei au postat comentarii prin care îşi argumentează susţinerea. “În loc de distrugere să se treacă la reabilitare: să cunoască lumea valorile construite din Cluj/Kolozsva r/Klausenburg. Cum că orașul are un stăpân vrednic”, scrie un semnatar. “Clujul este poate unul dintre cele mai frumoase şi dezvoltate oraşe din România conform unor statistici şi opinii ale turiştilor. Această frumuseţe este dată în mare parte şi de clădirile şi monumentele istorice, care din păcate sunt lăsate în paragină. Haideţi să salvăm aceste monumente să îmbogăţească în continuare cultura oraşului. Merită!”, scrie un alt semnatar.


De cel puţin doi ani, conducerea Primăriei a anunţat începerea programului “Marea Refaţadizare”, în cadrul căruia vor fi reparate faţadele a peste 900 de clădiri vechi din centru. Deşi programul este teoretic în desfăşurare, practic nu se întâmplă nimic, înafara degradării continue a imobilelor şi a unor incidente periodice cu căderi de bucăţi de tencuială pe trotuare sau în capul trecătorilor.

După ce doi ani, atât Primăria cât şi proprietarii clădirilor au ignorat pericolul pe care îl reprezintă aceste imobile, acum autorităţile s-au trezit la realitate. Şi nu din senin, ci după ce la sfârşitul lunii decembrie, dintr-o clădire de pe Eroilor au căzut elemente decorative, iar la începutul aceleiaşi luni o bucată de tencuială de pe hotelul Continental a picat în capul unei tinere.


Marţi au avut loc intervenţii de securizare pe strada Horea nr.2, miercuri pe strada Horea nr. 4 şi în zilele următoare urmează strada Horea nr. 8, 14, 16, 27, 40, 65, 68,86, 94, 112.