monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Marea Britanie şi Franţa, sub teroare

14 şcoli din Anglia au fost închise după ce au primit ameninţări cu bombe, iar cinci licee din Paris au fost vizate de alerte cu bombă.

Toate cele 14 instituţii de învăţământ (şase din Birmingham, patru din Londra şi încă patru din Cornwall) au fost evacuate în cursul zilei de marţi, ca urmare a ameninţărilor conform cărora în clădirile respective ar fi amplasate mai multe bombe. Ameninţările vin la o săptămână după ce alte trei şcoli au fost evacuate din acelaşi motiv, însă forţele de ordine au declarat atunci că nu au fost găsite materiale explozive.

"Din informaţiile strânse până în acest moment reiese că nu există vreo ameninţare credibilă în urma acestor telefoane, urmând să se deschidă o investigaţie pentru a descoperi persoanele responsabile de aceste apeluri", a declarat Carl Foulkes din cadrul departamentului de poliţie din West Midlands.


De asemenea, poliţia din Paris a desfăşurat operaţiuni la cinci licee din cauza unor alerte cu bombă. Printre instituţiile de învăţământ vizate se numără liceele Henri IV şi Charlemagne. Forţele de ordine au fost alertate prin intermediul a cinci apeluri telefonice, fiind anunţate că în instituţiile de învăţământ au fost ascunse bombe. În urma ameninţării, elevii au fost evacuaţi în curtea clădirilor. Niciun pachet suspect nu a fost încă găsit.

Se pregătesc noi atentate

Într-un raport al Europol prezentat luni se arată că reţeaua teroristă Stat Islamic pregăteşte noi atentate cu victime multiple în spaţiul Uniunii Europene, principala ţintă fiind Franţa „Există toate motivele să ne aşteptăm ca organizaţia teroristă Stat Islamic, islamişti inspiraţi de această organizaţie sau alt grup terorist cu raţiuni religioase să încerce să comită un nou atac în Europa, în special în Franţa, cu scopul de a genera victime multiple în rândul civililor”, se arată în raport.


În urmă cu câteva zile a fost lansat un centru care vrea să lupte împotriva terorismului din Europa.