monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un drapel realizat dintr-un prapor bisericesc, de la mijlocul secolului al XIX-lea, va fi expus la Cluj

Un drapel realizat dintr-un prapor bisericesc, reprezentând Pogorârea Duhului Sfânt, va fi expus la Cluj. Steagul a fost păstrat mai multe generații într-o familie din Baia de Criș și a fost dăruit în 2001, la Țebea, președintelui de atunci al PRM, Corneliu Vadim Tudor.

Potrivit profesorului universitar Gabriel Moisa, istoricii care au analizat vechimea și autenticitatea obiectului confirmă că țesătura acestuia provine de la mijlocul secolului al XIX-lea.

„Faptul că provine din Baia de Criș, o zonă implicată în evenimentele din 1848, unde a activat tânărul avocat Avram Iancu, ne poate duce cu gândul că steagul a fost implicat în acele evenimente. În acest stadiu al cercetării este greu de spus. Dar probabil există o legătură și cu acest steag. Este un drapel atipic. Nu este un drapel făcut de o instituție de stat, nici măcar a unei comunități. El a fost la origine un prapor, așa cum se numesc în limbaj popular, dintr-o biserică, transformat într-un steag în jurul căruia se presupune că au fost catalizați mai bine sătenii, oamenii care recunoșteau un simbol religios mai degrabă decât un altfel de simbol la mijlocul secolului al XIX-lea. Praporul reprezintă, pe o parte, pogorârea Duhului Sfânt”, a declarat profesorul universitar Gabriel Moisa.


Valeriu Sîngeorzan, organizatorul expoziţiei, a precizat că nu poate aprecia valoarea reală a obiectului.

„Cât valorează acest obiect în realitate nu știu să vă spun. În opinia mea, valorează extraordinar de mult. Pentru că include încărcătură istorică, emoțională, pe care niciodată nu o poți cuantifica", a declarat Sângeorzan.


Organizatorii acestui eveniment susţin că motivul pentru care organizează expunerea acestui drapel în mai multe orașe din țară ține de dorința de a da plus valoare, de a face cunoscut obiectul și de a satisface nevoia românilor de a-l privi și de a lua contact cu el.

„Senzația pe care o ai lângă acest obiect este extraordinară. Vă spun sincer că am văzut oameni în vârstă sau chiar tineri care au bătut kilometri ca să vină să-l vadă”, a precizat Sângeorzan.

Drapelul a mai fost expus luni, 25 ianuarie, la Baia Mare, iar după Oradea, urmează Arad, Cluj-Napoca și Brașov.