monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lacrimi şi durere la înmormântarea directorului Finanţelor Cluj, Mihai Costin. Peste 200 de oameni l-au condus pe ultimul drum – GALERIE FOTO

Mihai Costin, directorul Finanțelor Cluj, a fost condus pe ultimul drum de aproximativ 200 de persoane. La slujba de înmormântare au participat atât reprezentanți ai instituțiilor locale, primarul Emil Boc, dar şi foști colegi de muncă.

Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de patru preoți conduși  de Mitropolitul Clujului și Feleacului Andrei Andreicuț. Acesta a vorbit în slujba sa și despre competența și numele bun pe care și l-a făcut directorul finanțelor:

„Ne-am adunat astăzi aici atât de mulți din mai multe motive. Primul este pentru a ne ruga lui Dumnezeu pentru a-i face parte de odihnă, al doilea motiv este ca prin slabele noastre cuvinte să aducem îmbărbătare și mângaiere familiei, deși cuvintele noastre sunt slabe. Cel de al treilea motiv este de a omagia viața unui om deosebit. Înțeleptul Solomon ne spune «un nume bun este mai de preț decât comorile». Domnul Mihai Costin a avut un nume bun, de aceea toate oficialitățile, toată lumea intelectuală a Clujului este aici. În momentul în care a început să ctitorească noua clădire a finanțelor și să reabiliteze clădirile existente, fratele nostru Mihai ne-a mărturisit toate planuriele sale, dar nici unul dintre noi nu și-a imaginat acest deznodământ”, a declarat Mitropolitul Clujului şi Feleacului Andrei Andreicuţ.


Primarul Emil Boc a vorbit și el despre pierderea pe care  familia Costin și  administrația locală au suferit-o.

„Astăzi este o zi tristă pentru Cluj și pentru clujeni. Este o zi tristă pentru cei care l-au cunoscut  pe domnul Mihai Costin. Când am aflat această veste tristă primul gând  a fost ca nu poate fi adevărat. Noi și orașul încă mai avem nevoie de Mihai Costin. Îi datorăm respectul nostru pentru energia, devotamentul pe care l-a depus pentru ca lucrurile să meargă bine pentru aceasta parte de țară.  Domnul Mihai Costin a fost un reper  de profesionalism. Spun asta deoarece  indiferent de gradul de dificultate a împrejurărilor, două lucruri mereu le-am gasit la dânsul: respectul față de lege și față de cetățean. Întotdeauna punea aceste două lucruri în față. Iar dincolo de aceste lucruri am găsit  un om mereu calm și blând care avea mereu o vorbă bună și o soluție”, a precizat edilul Emil Boc.


La finalul slujbei  care a avut loc  în Foaierul Casei Universitarilor cei prezenți au cântat „Hristos a Înviat”, acesta  fiind un cântec bisericesc care, potrivit uneia dintre fiice, era unul dintre preferatele directorului Direcței Generale a Finanțelor Cluj.

Mihai Costin a condus Direcţia Generală a Finanțelor Publice Cluj încă dinainte de anul 2000, fiind unul din cei mai longevivi directori de instituţii deconcentrate din judeţ.


Indiferent de regimul politic, Mihai Costin a rămas la conducerea direcţiei datorită profesionalismului şi seriozităţii de care a dat dovadă.