Actualitate
Incursiune multiculturală în 16 țări reunite în Global Village, la Iulius Mall (P)
Dacă ești pasionat de culturile unor țări îndepărtate sau doar curios să afli despre specificul națiunilor străine, Iulius Mall și AIESEC Cluj-Napoca te invită într-o incursiune multiculturală. Vei avea parte de o călătorie simultană printre tradițiile a peste 16 state de pe întreg mapamondul.
Vineri, 29 ianuarie 2016, de la ora 17.00, Atriumul Iulius Mall va deveni un Global Village. La această ediție vor participa aproximativ 40 de studenți internaționali, dornici să prezinte publicului tradițiile și frânturi din culturile țărilor din care provin. Tinerii vor fi ambasadorii locurilor natale, conturând pentru cei prezenți un tablou interesant și interactiv al diversității. Cu ajutorul lor, vizitatorii vor putea descoperi câte puțin din 16 de culturi din întreaga lume: Egipt, China, Indonezia, Malaezia, Turcia, India, Taiwan, Arabia Saudită, Portugalia, Armenia, Bulgaria, Austria, Mexic, Brazilia, Pakistan și Algeria. Incursiunea pe tărâmurile mai mult sau mai puțin îndepărtate se va realiza prin obiceiurile reprezentative, muzica şi dansurile specifice, dar şi prin mâncărurile tradiţionale.
Global Village este organizat de AIESEC, cea mai mare asociaţie internaţională de tineri din lume. La fiecare nouă ediţie, se încearcă diversificarea activităților şi implicarea activă a comunității locale, astfel încât studenţii veniţi prin programele de formare educaţională să interacționeze cu români și să beneficieze de un schimb de experienţe.