Actualitate
106 cupluri interesate de fertilizarea in-vitro gratuită
Până la sfârşitul lunii iunie 2011, spitalele au depus la Ministerul Sănătăţii 106 dosare medicale ale cuplurilor care au optat pentru înscrierea în Programul de fertilizare in vitro şi embriotransfer.
Dosarele urmează să fie evaluate de Comisia de analiză a Ministerului Sănătăţii şi, cele care îndeplinesc criteriile prevăzute de program, vor fi admise pentru finanţare. “Numărul mare de solicitări ne dă certitudinea că programul era necesar şi aşteptat de multe familii”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.
Vă reamintim că Ministerul Sănătăţii a lansat anul acesta, în premieră, Programul de fertilizare in vitro şi transfer embrionar. Bugetul programului este de 4 milioane de lei. Ministerul Sănătăţii va susţine financiar o singură procedură de FIV, în două etape: 4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare care implică prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară, recoltarea spermei şi procesarea acesteia, inseminarea ovocitelor şi transferul embrionar. 1.230 lei vor fi plătiţi după confirmarea finalizării procedurii de fertilizare in-vitro cu o sarcină, urmată de naştere.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în 2011, aproximativ 800 de cupluri vor putea beneficia de program, până la această dată fiind admise pentru a derula programul Ministerului Sănătăţii opt clinici din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Sibiu.
Cuplurile din judeţ care doresc să intre în program pot depune dosare la Clinica de Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.