monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Condamnări în dosarul Microsoft. O parte din mită, pentru finanțarea campaniilor electorale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat prima decizie în dosarul "Microsoft", astfel că trei dintre cei cercetaţi au primit condamnări cu executare. Procurorii DNA au arătat că o parte din mita din dosarul Microsoft a ajuns inclusiv la PDL, care a beneficiat de plata unor materiale electorale din acești bani.

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând confiscarea a peste trei milioane de euro în cazul acestuia.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro.


În cazul lui Gheorghe Ştefan, fost primar în Piatra Neamţ, magistraţii ÎCCJ au dat o sentinţă de trei de ani închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar instanţa a decis confiscarea a peste trei milioane de euro.

Omul de afaceri Dumitru Nicolae a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă, fiindu-i confiscat un milion de euro şi fiind obligat de instanţă să presteze muncă în folosul comunităţii la Admnistraţia Domeniului Public Sector 2.


La ultimul termen din dosar, la care procurorii DNA au cerut condamnarea la închisoare cu executare pentru toţi cei judecaţi, fostul primar Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Dorin Cocoş au dat declaraţii în faţa judecătorilor.

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi fostul primar Gheorghe Ştefan şi fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, anul trecut, în 23 martie, în dosarul "Microsoft".


Anul trecut, fostul premier PDL Emil Boc, care la acea vreme era premier, spunea că nu s-au exercitat presiuni asupra sa pentru încheierea contractului privind licentele Microsoft și nici el nu a exercitat presiuni asupra altcuiva.