Actualitate
Ce vor clujenii cu ocazia Zilelor Clujului?
Clujenii pot face propuneri pentru activitățile desfășurate în cadrul Zilelor Clujului.
„Datorită evenimentelor tot mai multe şi diversificate, a dezvoltării mediului de afaceri şi mai ales datorită implicării comunităţii clujene, oraşul creşte, cunoaşte, se dezvoltă, se bucură, explorează, TRĂIEŞTE. “Oraşul trăieşte” este aşadar tema acestui an. Ne dorim ca şi în această ediţie să demonstrăm că suntem o comunitate activă, creativă şi unită. Vă invităm, aşadar, să contribuiţi la succesul Zilelor Clujului prin implicarea activă în planificarea şi organizarea acestora. Aşteptăm propunerile voastre de activităţi până în data de 15 aprilie 2016, la adresele de email: zileleclujului@gmail.com pe pagina de facebook www.facebook.com/ZileleClujlui sau la Centrul de Informare pentru Cetățeni (Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca), str. Moţilor nr. 7”, au declarat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.
Festivalul a început în anul 2011 ca o dorinţă de sărbătoare a oraşului, a locuitorilor şi ca o ocazie de a fi descoperit de trecători şi turişti.
De-a lungul celor 6 ani, treptat, “Zilele Clujului” a devenit un festival tot mai dinamic. Această dezvoltare continuă se datorează în cea mai mare parte implicării comunităţii locale.
Cea de-a VI-a ediţia a Zilelor Clujului va avea loc în perioada 19-22 mai.