monitorulcj.ro Menu
Actualitate

În weekendul 15-17 aprilie, clujenii sunt așteptați la singurul târg de imobiliare din oraș

Creșterea recentă a prețurilor din segmentul imobiliare și construcții a dus la o infuzie de capital pe piața de acest gen în zone precum Capitala, orașele din Centrul și Nord-Vestul țării dar și sudul. Construcțiile au luat amploare mai ales după a doua jumătate a anului 2014, în Cluj-Napoca, în zone precum Florești, centrul orașului, Borhanci și Mănăștur.

Fie că vorbim despre segmentul ansamblurilor rezidențiale sau a construcțiilor în regie proprie, anul 2016 aduce o creștere semnificativă atât la nivel de număr de autorizații de construcție eliberate cât și la nivel de preț per metru pătrat.

În acest context, Târgul Acasă de la A la Z, singurul eveniment de acest gen din Cluj-Napoca, aduce la cea de-a 7-a ediție reprezentanți de seamă atât din domeniul imobiliarelor cât și din domeniul amenajărilor interioare și exterioare.


Printre cei prezenți la această ediție sunt: Sophia Residence, Studium Green, Ansamblul Panorama, Gloris Residence, Avira Residence, Ansamblul Luminia, dar și proiectanți precum PLV Invest și Petrișor Construct. Nu vor lipsi nici firmele care oferă soluții de amenajări interioare: Stone Partner, Eurosynergy, Hot Spring Jacuzzi, Saltele bio – Ergotisz, Divizia Mobilier, Ferotech, Apollo Mobilier sau Essenza Mobili.

De asemenea, gama imobiliarelor scoase la vânzare este completată de firmele care oferă soluții de amenajare, electrocasnice de toate felurile, mobilier, dar și sisteme de încălzire ecologice: EcoInstal IT Consult – pompe de căldură, Elektroking Apahida sau Suprema Plus. Toate acestea sunt completate de către segmentul bancar, BRD şi BCR având standuri la care oferă consultanţă financiară pentru cei prezenți.


Segmentul de clădire verde și sisteme de energie regenerabilă este mai prezent ca niciodată la această ediție, mai ales datorită partenerului principal al evenimentului, firma Eco Instal IT Consult, firmă producătoare de pompe de căldură.

Târgul de imobiliare, construcții și amenajări “(A)casă de la A la Z” este la a 7-a ediție și va avea loc în perioada 15-17 Aprilie, în zona de foodcourt, la Polus Center Cluj.


Orele de vizitare sunt: 10:00 – 22:00, iar intrarea este liberă.