monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O nouă tragedie de Paști. Un biciclist A MURIT lovit de mașină - VIDEO

După ce doi tineri au murit într-un accident de circulație petrecut în noaptea de Înviere, în localitatea Mănăstirea, o nouă tragedie a avut loc, astăzi, în apropiere de municipiul Dej, în a doua zi de Paști. Un biciclist a și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină.

Un apel la 112 a anunțat astăzi, în jurul orei 11, că un biciclist a fost izbit în plin de o mașină, pe DN1C, în localitatea Câțcău. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, dar și o ambulanță de la Dej. Din păcate, medicii nu au putut face nimic pentru salvarea biciclistului în vârstă de 76 de ani și au declarat decesul acestuia, potrivit dej24.ro.

Se pare că biciclistul, care se deplasa dinspre Baia Mare înspre Dej, nu s-a asigurat când a virat stânga pentru a traversa șoseaua și a fost accidentat de autovehiculul marca Nissan, cu numere roșii, de Satu Mare. Șoferița a încercat să evite impactul, însă nu a reușit.


Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul mortal din Câțcău.


Vă reamintim, în noaptea de Înviere, o altă tragedie s-a petrecut la doar câțiva kilometri de Dej. Doi tineri din localitatea Unguraș și-au găsit sfârșitul într-un teribil accident de circulație petrecut în localitatea Mănăstirea. Detalii aici.