monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujeanul Adrian Hădean nu va mai face parte din juriul Masterchef

sursa foto: facebook.com/AdiHadean

Cunoscutul chef Adrian Hădean, unul dintre cei trei jurați din cadrul show-ului culinar "Masterchef" de la PRO TV, nu va mai continua filmările pentru cel mai nou sezon al emisiunii.

Surse ziarului Ring au declarat că deși Hădean nu ar fi avut pretenții financiare mai ridicate față de sezoanele trecute, trustul PRO ar fi refuzat să îi reînnoiască contractul din motive financiare.

Totodată, se pare că formatul emisiunii este pentru moment în discuții, fiind posibil ca acesta să sufere câteva modificări. 


Mai mult, conform surselor citate, unul dintre posibilii înlocuitori ai lui Hădean ar fi nimeni altul decât Răzvan Exarhu, a cărui participare ar fi fost refuzată la preselecțiile inițiale.

Debutul în bucătăria profesionistă l-a facut la vârsta de 19 de ani, iar după patru ani apărea în prima sa emisiune culinară „Sare şi Piper”, urmată de multe alte apariţii televizate. Un an mai târziu, publica prima carte culinară, iar în 2004 îşi deschide primul restaurant. În ultimii 5 ani a făcut o serie de stagii de pregatire profesională în România, Europa (Spania, Franţa, Germania) şi Asia (Singapore, Malaezia, Thailanda).


În ceea ce privește participarea în cadrul juriului de la Masterchef, Adi Hădean declara, în urmă cu ceva timp, următoarele: „Master Chef este o noua etapă a carierei mele, o provocare constantă. Sunt un om norocos. În cazul meu nu mai există bariere între muncă şi pasiune, îmi fac treaba cu dedicaţie şi obţin din ea multe bucurii şi mari realizări.”

Etichete: adi hadean pro tv