monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum va arăta Centura Sud Floreşti

Documentele privitoare la predarea amplasamentului lucrării Drum Ocolire – Centura SUD Florești au fost semnate miercuri dimineață în sediul Primăriei Florești.

Au luat parte reprezentanții beneficiarului lucrării, Primăria Florești, executantului (SC DIFERIT SRL), alături de toți deținătorii de rețele și utilități publice de pe respectivul traseu (Electrica Distribuție, E.ON, Compania de Apă Someș SA, TELEKOM).

Pentru realizarea Centurii SUD vor avea loc un număr de 15 expropieri, iar evaluările au fost deja realizate. Pe amplasamentul Centurii și căile diacente de comunicație au fost deja amplasate semnele de avertizare rutieră privind desfășurarea de lucrări. Executantul a adus deja în zonă utilaje, urmând și amplasarea unei stații de asfalt în zonă și lucrându-se deja pe traiectul viitoarei șosele.


Noua șosea va fi realizată de la zero, nefiind vorba de modernizarea unor căi actuale de comunicație. Amplasamentul ei se suprapune în unele zone cu aliniamemntul unor drumuri comunale. Drumul, care va avea și iluminat public, va porni din strada Tăuțiului și va face joncțiunea în Cluj-Napoca cu Drumul Sfântul Ioan, va avea o lungime de 2,685 km (firul principal, la care se adaugă încă doi kilometri de bretele). Drumul de Ocolire SUD va avea 11 podețe și 2 poduri, precum și două girații și 3 intersecții. Vor fi incluse și două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro și una în zona Polus. Carosabilul va fi de 2x 3,5 metri, pe o parte trotuarul va fi de 1,5 metri, iar pe cealaltă parte va fi inclusă și o pistă de biciclete, lățimea ansamblului trotuar – pistă de biciclete fiind de 2 metri. Toate acestea alături de rigole ranforsate, zid de sprijin pe coloane, șanțuri de beton, rambleu, piloți forați, filtre drenante, drenuri orizontale și semnalizare rutieră.

Ordinul de începere al lucrărilor a fost semnat săptămâna trecută, iar termenul de realizare este de șase luni. Finanțarea este asigurată de la bugetul local al comunei Florești, printr-o linie de finanțare în valoare de maxim 47,6 milioane lei în vederea finanțării obiectivelor de investiții de interes local. Dobânda este una de 0,3% pe an plus ROBOR.


“Floreștiul și Clujul depind de această Centură SUD. Primăria și Consiliul Local Floresti și-a luat responsabilitatea realizării acestei investiții, banii necesari există, forță și dorință de a o realiza avem, iar dumneavoastră trebuie să manifestați profesionalism și deschidere în punerea la dispoziție a documentelor și planșelor cu rețelele existente sau cu cele care urmează a fi amplasate. Următorul pas pe care îl vom face în zilele viitoare este de a vira banii spre expropriați”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.