monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ALEGERI LOCALE 2016: Ce-şi doresc primii votanţi clujeni de la viitorul primar?

Câţiva clujeni şi-au ales deja primarul. La secţiile de votare de la Liceul de Informatică T.Popoviciu din Zorilor cei mai matinali votanţi au început să apară de la ora 07:04. Dacă unii au votat pentru proiecte concrete, alţii au votat din datorie civică.

De la stânga la dreapta: primul votant, doamna Crişan, şi-a făcut apariţia la secţia de votare la ora 07:04. Vasile Almati. Cosmin.

Secţiile de votare s-au deschis la ora 07:00. Primul votant de la secţiile 58, 59 şi 60 a fost o femeie.

„Îmi doresc de la viitorul primar să meargă tot aşa înainte spre bine şi să se facă tot ce se poate pentru oraş. Printre cele mai importante probleme pe care trebuie să le rezolve sunt clădirile vechi, monumentele istorice şi autostrada. Acum mă duc la locul de muncă şi de-asta am votat aşa devreme”, a spus Crişan, primul votant de la secţiile de votare 58, 59, 60, de la Liceul de Informatică T. Popoviciu.


Plin de energie, la câteva minute după primul votant, şi-a făcut apariţia şi Vasile Almati. Acesta îşi doreşte de la viitorul primar să rezolve problema văilor din oraş.

„Clujul este un oraş cât de cât ok. O problemă există totuşi în oraş: văile acestea mai mici care străbat oraşul. Întâmplător stau lângă o vale şi încă nu-i regularizată, nu-i amenajată şi sunt multe mizerii. Poate viitorul primar trebuie să se gândească şi la acest aspect. Văile care străbat oraşul sunt uitate. Acesta ar fi un punct de luat în vedere. Probabil împreună cu Apele Române se poate rezolva problema aceasta. Astăzi întâmplător am venit să votez la ora aceasta. M-am trezit mai devreme şi am venit să şi votez”, a precizat Vasile Almati.


Al treilea votant spune că nu-şi doreşte nimic de la viitorul primar al oraşului, dar a votat totuşi din datorie civică.

„Nu-mi doresc nimic de la viitorul primar. Am venit să votez din datorie civică. O parte din candidaţi îmi sunt prieteni. Nu-i vorba că nu-mi pun bazele în ei, dar nici nu vreau să am solicitări fantasmagorice. Sunt anumite chestiuni care nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta şi în consecinţă aşteptăm o evoluţie naturală a lucrurilor”, a declarat Cosmin.

Etichete: primar votanti