monitorulcj.ro Menu
Actualitate

La Negra Noche, concertul de muzică spaniolă, susţinut în aer liber, a fost reprogramat pentru luni seara

Opera Națională Română din Cluj-Napoca spune că, din cauza ploii torențiale și din motive de ordin tehnic, concertul de muzică spaniolă ”La Negra Noche”, care ar fi trebuit să aibă loc duminică seara în Piaţa Unirii, a fost reprogramat.

Concertul a fost amânat pentru astăzi, începând cu ora 21:30, în același loc: Piața Unirii din Cluj.

Un concert de muzică spaniolă, susţinut în aer liber în centrul oraşului, va fi organizat luni seara de Opera Naţională Română din Cluj-Napoca. Acesta este unul dintre puţinele concerte în aer liber pe care colectivul operei le oferă, în fiecare an, la finalul stagiunii şi face parte dintr-o serie de evenimente organizate sub numele de “Opera Aperta”.


„Concertul parfumat cu vervă şi romantism va încheia în mod memorabil Stagiunea 2015-2016, sub clar de lună, în inima cetăţii clujene, sub privirile a mii de spectatori, alături de renumiţi solişti clujeni şi invitaţi speciali. Seara lirică va crea o feerie pe ritmurile colorate ale unui repertoriu fermecător de melodii şi şlagăre celebre, de origine hispanică”, se arată într-un comunicat al Operei Române.

Printre şlagărele pe care publicul le va putea savura luni seară se numără 'Granada', 'La Cucaracha', 'Bésame mucho', 'Mexico lindo',  'Solamente Una Vez', 'La Paloma', 'Júrame', orchestrate de renumitul dirijor şi compozitor Sabin Pautza şi de Flaviu Mogoşan. Notele celebre vor fi completate ;i de momente de tango argentinian, realizate de dansatorii Oana Laura Pop şi Szabo Sandor.


Concertul va avea loc luni de la ora 21,30 şi va fi încheiat de un foc de artificii. Intrarea publicului este liberă. Concertul a fost reprogramat pentru luni seară, din cauza ploii torenţiale căzute duminică.

Concertul va fi susţinut cu participarea unor importanţi artişti, precum Hector Lopez, Cristian Mogoşan,  Geani Brad şi  Florin Estefan, soliştii instrumentişti Marian Bălan (chitară) şi Radu Dunca (vioară), acompaniaţi de Orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi.