monitorulcj.ro Menu
Actualitate

52 de copii și tineri cu suferinţă renală cronică sunt în vacanță la mare în tabăra „Zâmbet de Copil”- In memoriam Adina Bleotu

A început tabăra la mare organizată de Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru”, un proiect unic la nivel național dedicat pacienților care suferă de boli cronice de rinichi.

52 de  copii și tineri cu suferinţă renală cronică sunt  în vacanță la mare în tabăra „Zâmbet de Copil”- In memoriam Adina Bleotu

Din data de 18 august 2016, pentru 52 de copii şi tineri care suferă de insuficienţă renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal alături de însoțitori și personal medical de specialitate, a început o vacanță de vis pe litoralul Mării Negre, la hotelul Tomis din Mamaia.

Vacanța acestor suferinzi este întreruptă la un interval de 48 de ore de ședințele de dializă de care sunt dependenți pentru a putea supraviețui. În acest an participanții la această tabără ai căror rinichi nu mai funcționează au efectuat primele ședințe de dializă la Centrul Eurodializă din Constanța, un centru de tratament dotat cu aparatură performantă și personal dedicat trup și suflet îngrijirii acestor pacienți.


„Copiii și tinerii cu insuficiență renală cronică care fac parte din familia Asociației Delia Grădinaru au trecut în acest an prin momente dramatice. Toți pacienții care fac dializă dezvoltă tulburări metabolice și alte afecțiuni asociate, cum ar fi: anemia, boala coronariană arterială, hipercalcemie, hiperparatiroidism, osteodistrofii, prurit, aritmii, peritonite,  producând organismului plăpând al unor copii și tineri foartă multă suferință ce necesită zeci de zile de spitalizare în timpul anului. Acești copii bolnavi se bucură timp de 8 zile de un tratament special ca  rezultat al combinaţiei dintre grija plină de dragoste a personalului unor centre de tratament moderne unde vor efectua ședințele de dializă de care depind pentru  supravieţuire şi condiţiile de recreere deosebite menite să îi facă să uite pentru câteva zile de boală. Acest proiect unic la nivel național implică  un efort de organizare extrem de mare şi  necesită  un suport  financiar major”, a explicat Emanuel Ungureanu, președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”, organizatorul taberei.

Tabăra de vară pentru copii și tineri dependenți de dializă are un caracter extraordinar, unic, la nivel național, prin faptul că permite unor copii şi tineri care provin din diferite zone ale ţării şi a căror viaţă depinde de aparatele de dializă din centrele la care sunt arondaţi, să petreacă împreună zile de vacanţă deosebite, asigurându-li-se şi asistenţa medicală necesară.